Seceta e prezentă şi la Tigveni
Una dintre priorităţile primarului Doru Dumitru Slătineanu încă de la preluarea primului mandat după alegerile din anul 2004 a fost asigurare apei potabile pentru locuitorii comunei. În decursul anilor s-au depus eforturi serioase pentru rezolvarea acestei probleme. La ora actuală există 5 sisteme racordate la 8 foraje de adâncime (între 100 şi 145 m), care asigură lichidul vital, cu un debit mediu de captare de peste 3 l/sec. Dintre ele, 3 sunt la Bîrseşti, tot atâtea la Tigveni, dintre care unul a fost preluat şi reabilitat de la CITO şi 2 la Momaia (cu unul neracordat, aflat în probe). În cătunul de rudari sunt alimentaţi 250 abonaţi, care - faţă de alţi ani - sunt cu plata la zi (până în luna iunie). Ca o particularitate, trebuie reţinut faptul că acolo nu este apometrizat consumul de apă şi se plăteşte la pauşal câte 5 lei lunar de fiecare gospodărie. În restul comunei, unde s-au montat apometre, costurile sunt de 2 lei/mc. Canicula din ultimele două luni, pe fondul lipsei precipitaţiilor abundente, a condus la instalarea secetei. Drept consecinţă, mulţi dintre locuitorii care se îndeletnicesc cu producerea legumelor pentru pieţele din Curtea de Argeş au recurs la metoda irigării pentru a-şi salva recoltele din solarii sau din grădini, fără să se mai gândească la costuri sau la posibilitatea reală de a-i lăsa pe alţi locuitori, cel puţin temporar - în anumite momente ale zilei - fără lichidul vital. Primarul Slătineanu a declarat că administraţia publică locală cunoaşte toate aceste probleme şi, după o analiză a situaţiei, a ajuns la concluzia ca în caz de înrăutăţire a situaţiei, să aplice măsuri de raţionalizare a apei. "Deocamdată încă nu este cazul şi am decis să nu oprim apa la anumite ore ale zilei", a declarat primarul comunei Tigveni.
