Evaluare Națională în Argeș: 3.690 de copii au avut media peste 5 - 77.46% rată de promovabilitate!

În Argeș, la Evaluarea Națională s-au înscris 4.917 candidați și au fost prezenți 4.764 (2.281 fete și 2.488 băieți). Dintre cei care au susținut examenul, 2.903 provin din mediul urban și 1.861 din cel rural. În total, 3.690 de copii au avut media peste 5, iar procentul de promovabilitate în acest an, înainte de contestații, este mai mic față de anii trecuți, de 77.46%. Cât privește bilanțul notelor, la Limba și literatura română au fost obținute 98 de note de 10 (79 de fete și 19 băieți), iar la Matematică au fost 93 de note de 10 (53 fete și 40 băieți). Medii perfecte au obținut 19 copii la nivel de județ, dintre care o fată din Curtea de Argeș (Școala Gimnazială „Mircea cel Bătrân).
Medii între 1-1.99 au fost 19, între 2-2.99 au fost 193, între 3-3.99 au fost 355, între 4-4.99 au fost 507, între 5-5.99 au fost 487, între 6-6.99 au fost 541, între 7-7.99 au fost 741, între 8-8.99 au fost 1.018, iar între 9-9.99 au fost 884.
Cu o analiză asupra unităților de învățământ din zonă, vom reveni într-un material detaliat.
