Beneficiari de la CLP Tigveni – excursie cu parfum de rapsodii

Marți, 11 iulie, aceștia, alături de specialiști din cadrul DGASPC Argeș, au decis să meargă pe urmele „Rapsodiilor de primăvară”, la Casa memorială George Topîrceanu, din Nămăești. Beneficiarii au admirat exponate legate de viața și opera marelui poet, precum scrisori, manuscrise, fotografii, arme de vânătoare, bastoane și altele.
Prin intermediul documentelor originale, al mobilierului de epocă și al modului în care este amenajat acest spațiu parcă atemporal, vizitatorii s-au familiarizat cu atmosfera plină de poezie, bucurându-se, totodată, de o călătorie în trecut. Mai departe, aceștia au continuat vizita cu scop de îmbogățire culturală, optând și pentru un moment de reculegere spirituală: au poposit la așezământul monahal aflat într-o zonă de un pitoresc aparte – Mănăstirea Nămăești, loc încărcat de istorie și spiritualitate pentru Județul Argeș.
Lăcașul săpat în piatră adăpostește icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Mănăstirea , loc de pelerinaj și regăsire sufletească, este vizitată de numeroși turiști, atrași de unicitatea locului. „Beneficiarii au fost informați despre biserica săpată în stâncă, despre simplitatea locului și măreția acestui peisaj istoric, cultural și religios, în care domnește liniștea, istoria și spiritualitatea românească, manifestându-și dorința de a reveni și a înțelege ce dimensiuni are credința, liniștea și tradiția românească!”, au transmis însoțitorii lor.
