Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 29 octombrie 2025 12:14

Poveşti de succes ale tinerilor din sistemul de protecţie socială Argeş: Andrei-Cosmin Neleţ, absolvent al Facultății de Jandarmi

 

„Deschidem seria poveştilor de succes ale tinerilor din centrele de protecţie socială, aflate în subordinea DGASPC Argeş. Sâmbătă, 22 iulie 2023, tânarul Andrei-Cosmin Neleţ, instituționalizat la Complexul de Servicii pentru Copilul în Dificultate Campulung, a absolvit Facultatea de Jandarmi din cadrul  Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti”, a transmis DGASPC Argeș.

Andrei - Cosmin Neleţ a crescut împreună cu fratele său geamăn, Ionuţ, într-un centru de plasament, până la vârsta de şase ani, fiind apoi mutat la Complexul de Servicii pentru Copilul in Dificultate Câmpulung, unde aşa cum mărturisea, a găsit „oameni dragi care au ştiut întotdeauna să înlocuiască dragostea părintească”.

Cu sprijinul oamenilor cu suflet mare, Cosmin Neleţ a absolvit Seminarul Teologic „Iustin Patriarhul” din Câmpulung Muscel, cu media cea mai mare – 9,55. Ulterior, a fost sigur că doreşte să urmeze cursurile Facultăţii de Jandarmi din cadrul  Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti.

„Îmi doresc să fac bine în jurul meu și să nu dezamăgesc oamenii care mi-au fost alături, pe cei care au avut grijă de mintea şi de sufletul meu, și mă refer la personalul din cadrul Complexului de Servicii pentru Copilul în Dificultate Câmpulung. Le mulţumesc tuturor și le voi fi recunoscător pentru totdeauna!”, a spus Cosmin.

Tânărul absolvent a devenit „mândria” centrului, așa cum afirmă Geanina Creţu - șef  C.S.C.D. Câmpulung, el dovedind spirit de echipă, remarcându-se prin promptitudine, atitudine plăcută,  fiind un bun coleg şi unul dintre cei mai responsabili copii ai instituţiei. Exemplul lui este o dovadă clară, reală că, atunci când îţi doreşti ceva cu adevărat, reușești! După absolvirea Facultăţii de Jandarmi din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, din Bucureşti, Cosmin se pregăteşte pentru ocuparea unui post de sublocotenent, în urma procedurilor de repartiţie din cadrul instituției.

„Felicitări, Cosmin, pentru exemplul pe care îl oferi,  pentru lecţia de viaţă pe care ne-o dai tuturor! Îţi dorim să devii un OM valoros, un lider, un model de urmat pentru tinerii ambiţioşi, perseverenţi şi dornici de reuşită!”, i-au transmis reprezentanții D.G.A.S.P.C. Argeș.

 

Pin It