Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 30 iunie 2026 01:51

Acces interzis în școli pentru anumiți părinți!

Concret, este vorba despre „părinții avocați” care preferă să le facă singuri copiilor dreptate în momentul în care consideră că aceștia au fost nedreptățiți de colegi sau de profesori. Prin noua lege a educației, accesul în unitățile de învățământ pentru aceștia va fi interzis, chiar începând din toamnă.


„Personalul didactic de predare are dreptul la siguranță în exercitarea actului educațional și nu poate fi perturbat în timpul desfășurării activității didactice“, se arată în Legea 198/2023.


Există însă și excepții când această categorie de părinți pot intra în școli. Concret, vor putea intra doar dacă au fost solicitați sau programați pentru o discuție cu un cadru didactic sau dacă participă la acțiuni organizate de părinți, aprobate de conducerea unității de învățământ.


„Prin excepție nu se consideră perturbare a cadrelor didactice în timpul desfășurării activității didactice intervenția autorităților care coordonează sistemul național de învățământ și/sau publice, în situațiile în care sănătatea fizică sau psihică a beneficiarilor primari ori a personalului este pusă în pericol în orice mod, conform constatării personalului de conducere, sau în timpul exercițiilor de alarmare pentru situații de urgență“, se mai arată în document.

 

Pin It