Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 30 iunie 2026 00:49

Noi poveşti de succes ale tinerilor din sistemul de protecţie socială al D.G.A.S.P.C Argeş

 

Darius Preda este un tânăr din cadrul C.T.F „Casa Noastră” Piteşti, centru aflat în subordinea D.G.A.S.P.C. Argeş. Darius este genul de tânăr care spune „dacă vrei, poţi, dacă doreşti, învingi”.

Anul acesta, el a absolvit facultatea, obţinând titlul de Licenţiat în Kinetoterapie şi Motricitate Specială, în cadrul Facultăţii de Ştiinţe, Educaţie Fizică şi Informatică, din cadrul Universităţii Naţionale de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti, Centrul Universitar Piteşti.       

Exemplul lui este o dovadă clară, reală, că, atunci când îţi doreşti ceva cu adevărat, reușești. Este o realizare care se datorează ambiţiei, perseverenţei şi dorinţei de reuşită a acestui tânăr sârguincios, dar şi specialiştilor din cadrul D.G.A.S.P.C. Argeş, adevărate modele de viaţă, care l-au crescut, l-au educat şi au sădit în el responsabilitatea, virtutea şi dorinţa de a deveni independent.

Povestea de succes a tinerei M.L.A, instituţionalizată la C.T.F. Găvana Piteşti, completează seria realizărilor tinerilor din sistemul de protecţie al D.G.A.S.P.C Argeş, care evidenţiază munca, implicarea, responsabilitatea, perseverenţa şi ambiţia lor, dar şi suportul pe care specialiştii instituţiei noastre îl acordă beneficiarilor din sistem.           

În anul 2022, M.L.A. a finalizat cursurile Universităţii   din Piteşti, specializarea Asistenţă Socială, în prezent fiind masterand în anul II, în cadrul Universităţii Naţionale de Ştiinţă şi Tehnologie  Politehnica Bucureşti, Centrul Universitar Piteşti, specializarea Consiliere în Asistenţă Socială.      

Sprijinită de specialiştii din cadrul D.G.A.S.P.C. Argeş, tânăra M.L.A. a ajuns un MODEL, gata să împărtăşească şi celorlaţi colegi bucuria succesului obţinut.        

Astfel de tineri, reprezintă un exemplu demn de urmat, nu numai pentru colegii ei din sistemul de protecţie socială al Judeţului Argeş, dar şi pentru întreaga societate. Tânăra M.L.A., susţinută de oamenii cu suflet mare din cadrul D.G.A.S.P.C. Argeş, a avut şansa să îşi îndeplinească visurile, să aibă încredere în forţele proprii şi să devină cea mai bună variantă a sa.

Și povestea tinerei Ştefania Micu, din cadrul C.T.F. „Casa Noastră” Piteşti, centru aflat în subordinea D.G.A.S.P.C Argeş, este un model pentru tinerii de vârsta ei.  

Ştefania tocmai a finalizat, cu rezultate bune, primul an în cadrul celor două facultăţi pe care le urmează: prima, Universitatea din Bucureşti, specializarea Resurse Umane, iar a doua, Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti, Centrul Universitar Piteşti, specializarea Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar.

Munca, implicarea şi ambiţia sunt ingredientele pe care tânăra le-a folosit în obţinerea succesului.     Sprijinită de specialiştii din cadrul D.G.A.S.P.C. Argeş, Ştefania a ajuns un model, un etalon, gata să   împărtăşească şi celorlaţi colegi bucuria succesului obţinut.   

„Astfel de tineri reprezintă un exemplu demn de urmat, nu numai pentru colegii ei din sistemul de protecţie socială al Judeţului Argeş, dar şi pentru întreaga societate. Conducerea D.G.A.S.P.C. Argeş felicită public tânărul absolvent şi încurajează şi pe alții să fie la fel de ambiţiosi şi perseverenţi, astfel încât societatea să le ofere oportunităţi de integrare în viaţa independentă tinerilor din sistemul de protecţie socială, pentru că şi ei pot reuşi!”, a transmis instituția.

 

Pin It