Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 30 iunie 2026 00:48

Copiii care au împlinit 16 ani pot călători peste graniţă neînsoţiţi, dar cu acordul părinţilor!

De duminică, minorii care au împlinit vârsta de 16 ani pot călători în străinătate fără să fie însoțiți de un adult, dar numai în anumite situații.

Care sunt noile condiții de călătorie a explicat purtătorul de cuvânt al Poliției de frontieră, comisarul Alexandra Găvan. „Începând cu data de 20 august, cetățenii români care au împlinit vârsta de 16 ani se pot deplasa în afara țării neînsoțiți, în anumite condiții și în anumite scopuri.

Legea prevede că aceștia pot merge la rude, la studii, la diferite competiții sau pentru tratamente medicale, dacă fac dovada acestui lucru. Obligatoriu, minorii trebuie să prezinte însă declarația autentificată a ambilor părinți sau a reprezentantului legal din care să rezulte destinația, durata și scopul acestei vizite”.

Pin It