Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 29 iunie 2026 21:43

Câtă apă se află în barajul Vidraru, în pragul iernii

 

Guvernul a aprobat măsurile privind nivelul de siguranţă şi securitate în funcţionare a Sistemului Electroenergetic Naţional, precum şi măsurile în legătură cu realizarea stocurilor de siguranţă.

Concret, a fost estimat volumul de apă din lacurile de acumulare mari ale României, pentru perioada 1 noiembrie 2023 - 31 martie 2024. S-a evaluat cantitatea de apă din baraje și evoluția acesteia în următoarele luni.

Astfel, autoritățile pot estima câtă electrică se poate produce în perioada sezonului friguros, respectiv 1 noiembrie 2023 – 31 martie 2024, și pot stabili resursele energetice necesare pentru acoperirea consumului.

Lacul Vidraru are un volum de 562,2 milioane de metri cubi de apă, dar estimările arată că, în luna noiembrie, în lac vor fi 315 milioane de metri cubi (68%).

Tendința de golire se va accentua în lunile următoare, în decembrie, ianuarie 2024, februarie 2024 și martie 2024.

„În baza prognozei meteorologice elaborate de Administrația Națională de Meteorologie și a prognozei hidrologice realizate de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, Administrația Națională Apele Române (ANAR), în calitate de administrator al apelor din domeniul public al statului, a elaborat Prognoza valorilor minimale ale stocurilor de apă din principalele lacuri de acumulare pentru perioada 1 noiembrie 2023 – 31 martie 2024.

Rezervele de apă din principalele lacuri de amenajare au fost estimate luând în considerare asigurarea în mod continuu a cerințelor de apă pentru populație și a altor cerințe social – economice esențiale, precum și necesarul resursei hidro în balanța producției – consum de energie electrică”, se arată în documentul Guvernului.

În tabelul alăturat sunt prezentate volumele minimale de apă, corespunzătoare sfârșitului de lună, în principalele acumulări energetice. Cantitățile sunt exprimate în milioane de metri cubi.

 

Pin It