Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 29 iunie 2026 20:38

Autostrada Sibiu – Pitești: Situri arheologice identificate pe traseul secțiunii 3, inclusiv din vremea geților

Acestea reprezintă un procent de doar 3% din lungimea secțiunii, iar cercetarea lor nu va întârzia calendarul general de lucrări.
„Secțiunea 3 a autostrăzii Sibiu – Pitești este importantă pentru o conectare eficientă a regiunilor geografice și, din punct de vedere al supervizării, aceasta este în integralitate în atribuția DRDP Craiova”, au spus reprezentanții regionalei.


Potrivit lor, în această perioadă au fost parcurse două etape importante. Prima este scoaterea din fondul forestier a suprafețelor de pădure de pe culoarul autostrăzii, a fost emis ordinul de ministru, a început deja activitatea de inventariere și marcare, urmând ca în perioada următoare să se dea startul și defrișării în fond forestier. A doua etapă este cea a cercetărilor intruzive pentru identificarea potențialului arheologic, acestea au fost finalizate în proporție de peste 70%. În urma etapei au fost identificate 7 situri arheologice, dintre care 3 se află deja în cercetare.


„Situl arheologic în care ne aflăm este unul nou identificat în urma diagnosticului arheologic și este o șansă pentru noi să cercetăm ceva ce nu a mai fost cercetat până acum în România. Este vorba despre o zonă de locuire de la sfârșitul epocii fierului, acea perioadă în care geții, triburile tracice foarte cunoscute, sunt menționați de părintele istoriei, Herodot, deci prima dată când intrăm în istorie. Până atunci nu știam decât despre mormintele lor, iar acum iată că avem șansa prin această cercetare mare de suprafață să identificăm și zonele în care locuiau sau desfășurau diferite alte activități din sfera rituală”, a declarat Magdalena Ștefan, muzeograf la Muzeul Național de Istorie.
Prin documentația de atribuire a lucrărilor pentru secțiune, constructorul WeBuild a fost informat de existența a 5 situri arheologice, a căror cercetare trebuie realizată în perioada de proiectare, au subliniat reprezentanții DRDP Craiova.


„Programarea cercetării arheologice se face într-un interval care nu afectează lucrările de execuție, mai ales că suprafața ocupată de siturile arheologice reprezintă un procent de doar 3% din lungimea totală a secțiunii 3”, a declarat și directorul regional al DRDP Craiova, Călin Cosmin.


Sursa: Economica.net

 

Pin It