Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 29 iunie 2026 19:46

„Istoria Comunismului în România”, disciplină obligatorie în școli

Potrivit legii Educației, „Istoria, robia și deportarea romilor” va fi opțională începând cu anul școlar 2025-2026, iar din același an va fi inclusă obligatoriu la liceu disciplina „Istoria Comunismului în România”. Cel puțin asta a promis ministrul Educației, Ligia Deca, în cursul zilei de marți.

În următoarea perioadă, IICCMER pregătește o serie de dezbateri cu specialiști în istoria comunismului, în cadrul căreia, alături de profesori, elevi și istorici se va discuta despre importanța acestei discipline, dar și despre structura potrivită pentru curriculum. Totodată, urmează întâlniri cu reprezentanți ai Ministerului Educației, pentru a construi forma programelor educaționale, care vor ține cont de nevoile discutate în cadrul întâlnirilor cu reprezentanții mediului preuniversitar.

Dispoziția ca disciplina „Istoria comunismului în România” să fie studiată în regim obligatoriu în liceu, începând cu viitorul an școlar, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 613/5.VII.2023, iar rolul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc este acela de a coordona, alături de partenerii instituționali și academici, formarea cadrelor didactice care vor preda „Istoria comunismului din România”, dar și de a organiza programe educaționale și conferințe specifice, care să permită o corectă implementare a proiectului la nivel național.

 

Pin It