Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 29 iunie 2026 19:44

Cum va fi Balul Bobocilor de la C.N.V.V.

Vineri, 20 octombrie, începând cu ora 17.30, sunteți invitați la un inedit spectacol dedicat tinerilor proaspăt poposiți în băncile liceului. Clasa a XI-a A, de la Colegiul Național „Vlaicu-Vodă” organizează, sub coordonarea dirigintelui, prof. Adrian Gobej, Balul Bobocilor! Evenimentul, care de la începutul lunii îi ține cu sufletul la gură atât pe elevii organizatori, cât și pe adolescenții participanți la probele în urma cărora se vor desemna titlurile de „Miss” și „Mister”, are și un invitat special: trapperul Marko Glass, cu un stil muzical foarte bine receptat de Generația Z, care promite distracție și energie!

 

Noi am stat de vorbă cu Izabela Stoica, elevă din staff-ul de organizare, care a fost amabilă să ne dezvăluie câte ceva din „bucătăria” Balului.

-     Izabela, știați, probabil, de mult timp că urma să preluați ștafeta și să organizați petrecerea de „bun venit” pentru colegii mai mici. Cum a fost începutul?

-     Da, de când am intrat în clasa a IX-a știam că va urma rândul nostru la pregătirea acestui bal și priveam asta cu nerăbdare. Nu mai zic de cât de repede au trecut acești doi ani, dar parcă peste noapte m-am găsit cu o săptămână înainte eveniment. De la prima repetiție stângace în sala de festivități a liceului, până la prima repetiție (sper, mai puțin stângace) pe scena de la Casa de Cultură, de la extaz la nervi și de la speranță la teamă, pot spune că simt o nerăbdare care cred că o să dea pe afară până la ziua cea mare!

-     Cum merge lucrul în echipă? Care este implicarea colegilor?

-     Am pornit la drum ca un colectiv relativ unit. Toți ne-am pus ideile pe masă și îmi plăcea să văd inițiativă. Dar... n-a durat mult până am fost ferm convinsă că terminăm balul dușmani în loc de prieteni – neînțelegeri, tensiuni, lacrimi. Acum, chiar dacă au mai rămas câteva zile, iar presiunea e în continuă creștere, proiectul nostru prinde contur, e mai mult decât dorința de a face, iar noi, în sfârșit, mai mult decât o echipă bine închegată.

-     Ce ne poți spune despre concurenți?

-     Participanții noștri au pregătit fiecare câte un moment artistic, de la pantomimă, la dans și muzică lăutărească, iar noi le-am pregătit niște probe surpriză... Pe scenă ni se alătură colegi și prieteni talentați, cu numere de dans și cântat, iar noi vom avea două momente proprii – un dans sportiv și unul popular.

-     Este deja tradiție să existe și un oaspete aparte, apoi o petrecere... Voi pe cine ați invitat?

-     Da, bineînțeles! Programul îl încheiem cu un concert și o petrecere. Invitatul nostru special este Marko Glass, care a primit reacții pozitive din partea elevilor în urma anunțului. Deci cred că am ales bine și că vom atrage un public cât mai larg.

-     Cum vezi tu, până acum, această experiență?

-     Din exterior, Balul Bobocilor e un eveniment care ne aduce împreună, unde ne distrăm, învățăm, ne facem amintiri... Încurajăm bobocii și promovăm talentele colegilor noștri. Dar în interior rămâi cu mai mult de atât, pentru că ai avut curaj și ți-ai părăsit zona de confort. Fiecare avem ceva de câștigat în ceea ce privește modelarea sinelui...

-     Mulțumim! Succes!

-     Mulțumim și noi! Ne vedem acolo!...

 

Cât privește participanții, iată care sunt aceștia și ce ne pot spune despre ei:

Perechea 1 – Andrei Ioana Odette și Nicuț Teodor, a IX-a A

„Sunt o persoană realistă, creativă și obiectivă. Îmi place foarte mult să citesc, să cânt la pian și să cunosc oameni noi. Mă adaptez ușor fiecărei situații, mă implic în multe proiecte și consider ca dintr-o experiență nu pierd niciodată: învăț!” Ioana Odette

 

„Proba de talent m-a determinat să învăț o partitură pentru pian la care exersez de ceva timp. Îmi place să creez site-uri. Lucrez la asta de câțiva ani, timp în care am ajutat 2 școli să se dezvolte pe acest sector. Îmi place să experimentez lucruri noi și, deci, și competițiile.” Teodor

 

Perechea 2 – Chirițescu Maria Ronelia, a IX-a G și David Răzvan, a IX-a D

 

„Una dintre pasiunile mele este muzica. Îmi place să cânt la chitară. Alt hobby este lectura; ador clasicii și romanele de dragoste, în special cele scrie de autori femei.” Ronelia Maria

 

„Sunt o persoană mereu dornică în a ajuta pe cineva. Iubesc să mă distrez și îi pot face oricând cuiva ziua mai bună cu glumele mele.” Răzvan

 

Perechea 3 – Cossa Monia, a IX-a G și Tănase Ștefan, a IX-a F

 

„Sunt o persoană empatică, ambițioasă, sociabilă și energică. Îmi place să călătoresc, să descopăr lucruri noi, ador sportul și iubesc animalele.” Monia

 

„Mă consider o persoană ambițioasă, de mic am fost o fire competitivă și perseverentă. De aceea m-am și înscris la acest bal; este un concurs interesant, unde pot să-mi pun în valoare talentul. De asemenea, îmi place să fac sport. Mă motivează, îmi dă energie și mă face să mă simt bine în pielea mea. Încă o valoare importantă a mea ar fi modestia. Nu judec, nu mă laud, prefer să fiu rezervat și înțelegător. Sper ca participarea mea sa fie o experiență din care să învăț ceva.” Ștefan

 

Perechea 4 – Minciună Alexia, a IX-a B și Ionescu Philip, a IX-a C

„Am început viața de licean, la Colegiul Național Vlaicu Vodă! Sunt foarte mândră de această realizare, care înseamnă o răsplată a muncii mele de până acum. Pot spune că sunt o persoană veselă, sociabilă, curioasă, căreia îi place să descopere și să experimenteze lucruri noi. Printre pasiunile mele se numără: dansul, cititul, pictatul, călătoriile și muzica.” Alexia Ioana

 

„Ma numesc Philip Ionescu, sunt o fire veselă, empatică și știu că prietenii se pot baza pe mine oricând. Îmi plac drumețiile și tot ce are legătură cu sportul.” Philip

 

Perechea 5 – Popecu Alecsia și Guțu Denis, a IX-a C

„Sunt o persoană pozitivă și energică. În plus, creativitatea este una dintre trăsăturile care mă reprezintă, alături de spontaneitate și originalitate. Am multe pasiuni, dar cea mai mare dintre ele este muzica, prin ea reușind să arăt mai bine cine sunt.” Alecsia

 

„Sunt pasionat de domeniul IT și de Tehnologie, mă regăsesc în acest lucru încă de mic și sunt dedicat în tot ceea ce fac.” Denis

 

Perechea 6 – Sora Ingrid Maria, a IX-a A și Miron Ștefan, a IX-a C

„Sunt o fire hotărâtă, competitivă, prietenoasă, pe care te poți baza și care iubește animalele. Hobby-urile mele sunt cititul, desenul tehnic și dansul.” Ingrid-Maria

 

„M-am înscris la Balul Bobocilor pentru a-mi promova talentul, pentru a-mi dezvolta abilitatea de lucru în echipă și pentru a-mi descoperi limitele. Calitatea ce consider că mă reprezintă în cea mai mare măsură este perseverența. Unul dintre defectele mele este ca sunt destul de emotiv, iar acum am o ocazie bună să îmi înving această teamă de a mă exprima în public.” Ștefan

 

Perechea 7 – Vîlcă Daria, a IX-a D și Radu Darius, a IX-a A

„Sunt o adolescentă plină de energie și entuziasm. Îmi place să descopăr și să învăț lucruri noi, iar prietenii sunt esențiali în viața mea. Îmi place să îmi exprim creativitatea și să explorez lumea, acceptând orice oportunitate îmi este oferită.” Daria

 

„Sunt gata să explorez tainele cunoașterii și să aduc o notă de entuziasm și creativitate în ceea ce privește Balul Bobocilor. Cu dragoste pentru învățare și dorința de a mă conecta cu colegii mei, mă implic cu pasiune în această experiență.” Darius

 

ARGEȘ EXPRES le urează tuturor mult succes! 

Pin It