Primul tunel de autostradă din România, cel de la Momaia, realizat din beton pulverizat (torcretat)

„Constructorul PORR (Austria) a mobilizat 330 de drumari pe lotul 4 al Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești, iar echipele specializate lucrează concomitent la cele două galerii paralele ale tunelului de la Dealul Momaia”, a transmis secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu, luni, după verificarea șantierului.
Acest obiectiv de pe Lotul Curtea de Argeș – Tigveni se construiește cu metoda de forare NATM, iar lucrările efective au început luna trecută, având trei ani și jumătate timp estimat de execuție. Amintim că Lotul 4 Curtea de Argeș – Tigveni are o lungime de aproape 10 kilometri și include tunelul de 1,3 km de la Momaia, primul tunel forat construit pe o autostradă în România. Echipele care lucrează la tunel sunt aduse din Austria.
„În prezent, stadiul lucrărilor este următorul:
– se lucrează în interiorul celor 2 portaluri: ieșirea din tunel spre Pitești, respectiv intrarea din tunel spre Sibiu
– interiorul tunelului este construit prin metoda austriacă NATM, care folosește tehnologie de ultimă generație
– se execută lucrări de armare pentru stabilizarea interioară a tunelului. Pe acest șantier, sunt mobilizați pe întregul amplasament al lucrărilor 330 muncitori /Reamintesc faptul că la construcția tunelului lucrează 2 echipe concomitent formate din specialiști aduși din Austria, care au la dispoziție câte un set de utilaje. Pentru a asigura continuitatea șantierului, în caz de nevoie, antreprenorul a dotat în șantier încă un set de utilaje suplimentar”, a detaliat Ionel Scrioșteanu.

Ca să ne facem o idee generală, torcretul este puternic, dens și foarte rezistent la condițiile meteo, precum și la diferitele forme de atacuri chimice. Poate rezista și la temperaturi foarte ridicate, până la o anumită măsură. Betonul torcretat poate fi aplicat la orice grosime, având calitate uniformă pe toată suprafața.
Cel mai lung tunel al Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești este cel de la Poiana (1,7 km) pe lotul 3 (WeBuild), dar probabil cel mai greu de construit (din cauza reliefului/accesului), va fi cel de pe Lotul 2 Boița – Cornetu (Tunel Câineni 1.590 metri). Ambele loturi încă sunt în etapa de proiectare. Mapa-Cengiz trebuie să predea proiectul tehnic în februarie-martie 2024, pentru că are termen de 18 luni calculat din iulie 2022 și 50 de luni pentru execuție. Pentru Lotul 3 al italienilor de la WeBuild etapa de proiectare se încheie în februarie 2024 (12 luni), iar durata de execuție este de 45 de luni. Dacă se respectă termenele și nu întârzie avizele de mediu este de așteptat ca în vara viitoare să înceapă efectiv lucrările la tunelurile dintre Tigveni, Cornetu și Boița.
