La Cota 2000 are loc „Tabăra Națională de pregătire a unităților canine pentru căutarea în mediu natural”

Aceasta se desfășoară până pe 2 noiembrie. Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, a participat la deschiderea Taberei. Ea este una obligatorie pentru menținerea brevetului câinilor salvatori.
„Ne bucurăm să fim, din nou, gazde pentru colegii Salvamont din țară. Așa cum am spus-o de fiecare dată, ne mândrim cu ceea ce se întâmplă în Argeș în Salvamont. Suntem un exemplu de bună practică, iar lucrul acesta ne onorează și ne și obligă să menținem nivelul. Activitatea de salvare cu ajutorul câinilor specializați este la cote foarte înalte, iar proiectul care a plecat de la Argeș a fost îmbrățișat de aproape toate serviciile Salvamont din țară. Exercițiul este unul foarte util, pentru că menține viu spiritul salvatorilor montani și, în același timp, pregătește noile generații de unități canine specializate în căutarea și salvarea victimelor”, a menționat Adrian Dumitru Bughiu.
„În perioada 30 octombrie - 2 noiembrie, la baza de la Cota 2000 a Salvamont, de pe Transfăgărășan, se desfășoară o tabără națională de pregătire pentru căutarea în mediul natural. Este condiție obligatorie de menținere a brevetului de câine de avalanșă și mediul natural. Tabăra de pregătire de vară este una obligatorie pentru menținerea brevetului câinilor salvatori, iar noi o organizăm de două ori pe an, pe Transfăgărășan. Anul acesta, prima a avut loc în luna iunie. Avem conductori și câini din 7 județe.
Vestea bună este că pregătim și o nouă generație de câini salvatori, și în Argeș și în alte județe. Așa că, ceea ce am pornit de la județul nostru s-a extins la nivelul întregii țări. Avem 31 de brevete”, a spus Ion Sănduloiu, director Salvamont Argeș.
La antrenamente au asistat și cățeii cei noi ai Salvamont Argeș, inclusiv nepoata lui Helios, primul câine din România care a obținut brevetul de câine salvator. Salvamont Argeș este un serviciu public finanțat de CJ.
