Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 29 iunie 2026 17:43

De ZIUA  VÂNĂTORILOR  DE  MUNTE, ceremonie la Troița ridicată în memoria lor de la Cercul Militar din garnizoana Curtea de Argeș

În fiecare an, la data de 3 noiembrie se sărbătorește Ziua Vânătorilor de Munte. Propunerile cadrelor militare de constituire a unor unități specializate pentru lupta în munți au fost făcute încă din anul 1889, dar apartenența României la coaliția Puterilor Centrale în perioada 1883 - 1916 a împiedicat realizarea acestor structuri. Nașterea noii arme a fost semnată prin Ordinul Nr. 294 din 3/16 noiembrie 1916 al Marelui Cartier General, care stipula transformarea Școlii de Schiori din București în Corpul Vânătorilor de Munte, corp ce ar fi trebuit să aibă în organizare trei batalioane, fiecare cu câte trei companii. Al Doilea Război Mondial a găsit această armă cu patru brigăzi mixte, transformate ulterior în divizii, ce au luptat în mai toate campaniile majore în care a fost implicată Armata Română, din Bucovina până în Crimeea și Caucaz, apoi din Transilvania de Nord și Crișana, până în Munții Metaliferi slovaci, Carpații Albi și Podișul Boemiei.

Așa cum spuneam, prima formă organizatorică apropiată de Vânătorii de Munte a fost Școala de Schiori, înființată la 30 septembrie 1916 care, prin Ordinul Marelui Cartier General nr. 294 din 3 noiembrie 1916 a fost transformată în Corpul Vânătorilor de Munte, corp de trupă comandat de căpitanul Virgil Bădulescu.

La acea dată începea adevărata istorie a luptătorilor montani, cei care, în iulie 1917, intrau în lupta pentru făurirea și apărarea statului național unitar, săvârșind sub deviza „Pe aici nu se trece!” mărețe fapte de arme la Coșna și Cireșoaia și în campaniile anilor 1918-1919.

În cursul iernii 1940/1941, Corpul de Munte a trecut la ofensivă în Bucovina, apoi Vânătorii de Munte au parcurs prin lupte și alte acțiuni militare, în Campania de Est, un itinerar fascinant din Carpații de Est până la eliberarea Bucovinei și nordul Basarabiei, ajungând în munții Caucaz și ai Crimeii. În Campania din Vest, au luptat pentru eliberarea Transilvaniei, în Ungaria și în Cehoslovacia și, în final, în Podișul Boemiei acționând în timpul celui de al Doilea Război Mondial într-un spațiu geografic uriaș care a costat viața a 74.208 ofițeri, subofițeri, gradați și soldați.

În vremurile noastre, notabilă ar fi participarea cu succes a unității de vânători de munte din garnizoana Curtea de Argeș, la misiuni în afara granițelor țării din teatrele de operații din Kosovo, Somalia, Angola, Iran și Afganistan.

În Garnizoana Curtea de Argeș, așa cum a devenit deja tradiție, pe 3 noiembrie a fost adus un omagiu Vânătorilor de Munte argeșeni trecuți în eternitate, acestora fiindu-le dedicată o ceremonie de pomenire organizată de Biroul Permanent al Filialei Argeș POSADA a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, sub coordonarea președintelui organizației amintite, col. rtr. Laurențiu Domnișoru.

„Pentru cinstirea memoriei înaintașilor noștri și a colegilor care astăzi nu mai sunt printre noi, gândul membrilor filialei noastre aflați în rezervă sau în retragere s-a îndreptat, în această zi de sărbătoare, către toți cei trecuți în eternitate din arma Vânătorilor de Munte, care au slujit în garnizoana Curtea de Argeș. Azi, la cea de-a 107-a aniversare a înființării trupelor de Vânători de Munte din România, să nu ne uităm nici eroii care ne-au consacrat ca armă de elită a trupelor române și nici tripleta de aur a comandanților vânători de munte, generalii Gheorghe Avramescu, Ion Dumitrache și Leonard Mociulschi. Tuturor eroilor, odihnă veșnică să le dea Bunul Dumnezeu și Lumina cea fără de sfârșit să le strălucească lor! Să se odihnească în pace! Amin!”, a fost discursul acestuia.

Festivitatea a debutat cu primirea onorului de către Primarul Municipiului Curtea de Argeș, comandantul B.33 V.M. și președintele Filialei Județene Argeș „POSADA” a A.N.C.M.R.R. cu sediul în garnizoana Curtea de Argeș. S-a intonat Imnul Național, iar apoi s-a oficiat serviciul religios, sub binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul. La Troița Vânătorilor de Munte de la Cercul Militar s-a aflat un sobor de preoți din partea Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, care au sfințit monumentul și au continuat cu slujba de pomenire a celor adormiți.

În acest cadru, părintele consilier Andrei Michai a transmis cuvântul ÎPS Calinic, redactat cu prilejul aniversării a 107 ani de la înființarea trupelor de Vânători de Munte din Armata României. „La ceas de frumoasă aniversare a 107 ani de rodnică activitate pe altarul jertfei naționale, a celor care au stat de veghe și au apărat Țara și Neamul de pe crestele Carpaților, transmitem Arhiereasca Noastră Binecuvântare și dorim în rugăciune de pace și bucurie, ca Bunul Dumnezeu să vă dăruiască spor binecuvântat, sănătate de diamant și înger păzitor în frumusețea acestei lumi văzute! Ne bucurăm și felicităm conducerea Filialei Județene Argeș POSADA a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere <<Alexandru Ioan Cuza>>, a Primăriei și Consiliului Local al Municipiului Curtea de Argeș, precum și comandamentul Garnizoanei Curtea de Argeș, pentru organizarea evenimentului dedicat Zilei Vânătorilor de Munte, sărbătorit în fiecare an la data de 3 Noiembrie! Fie ca Domnul Dumnezeu să ferească România, Poporul, Armata Română, pe cârmuitorii Țării noastre, pe mai marii orașelor și ai satelor și pe noi toți de război și de năvălirea neamurilor străine asupra noastră! Întru mulți și buni ani Oștirii Române! Veșnică cinstire și pomenire Eroilor Neamului Românesc!”, a fost mesajul ierarhului.

După acest moment, col. rtr. Laurențiu Domnișoru a înmânat o Diplomă Aniversară de EXCELENȚĂ cu ocazia ZILEI VÂNĂTORILOR DE MUNTE, care va ajunge la chiriarh, în semn de apreciere și recunoștință pentru participarea constantă la activitățile asociației și ridicarea prestigiului ei, iar ca amintire a fost oferită din partea filialei o vază-amforă cu o imagine a Voievodului Neagoe Basarab.

Comandantul garnizoanei, lt. col. Costinel Popa, a prezentat un scurt istoric al trupelor de vânători de munte, cu atenție deosebite față de faptele de vitejie ale celor din garnizoană, iar apoi primarul Municipiului Curtea de Argeș a adus mulțumiri pentru prestația filialei în Cetatea Basarabilor și a conferit unor membri ai filialei Diplome de EXCELENȚĂ în semn de apreciere, recunoștință, onoare și demnitate. Amintim că, printre cei care au participat la ceremonie s-a aflat și col. dr. Bogdan Alexandru Dabija, fost comandant al Batalionului 33 V.M. POSADA.

În final, președintele Filialei Județene Argeș POSADA a conferit Diplome de EXCELENȚĂ membrilor filialei care au slujit țara cu devotament și credință sub faldurile drapelului tricolor al vânătorilor de munte. Festivitatea s-a încheiat cu depunerea de coroane de flori din partea Primăriei și Consiliului Local, Comenzii garnizoanei și Filialei Județene Argeș „POSADA”.

Le urăm tuturor celor care au slujit şi slujesc ţara sub drapelul tricolor „La Mulţi Ani!”, să fie mereu mândri de însemnul lor de armă, dar şi de faptele glorioase ale înaintaşilor!...

 

Pin It