Balul Bobocilor 2023 la „Regele Mihai I”: Dansul, laitmotiv!

Mai precis, a fost momentul care pentru unii a însemnat primul dans oficial din etapa de licean, iar pentru alții – ultimul dans din acest ciclu...
La Liceul Tehnologic „Regele Mihai I”, tradiţionalul „Bal al Bobocilor” s-a derulat, așa cum ne-am obișnuit în ultimii ani, în amfiteatrul instituției, adică „acasă” și respectând stilul clasic, deci însumând probe consacrate. Spectacolul a fost gândit astfel încât proaspeții liceeni să fie încurajaţi să se integreze mai uşor în noul colectiv, să-şi învingă temerile şi să îndrăznească să fie ei înşişi, privind cu încredere la acest început al maturizării care, pentru cei mai mulţi, reprezintă perioada în care se îndrăgostesc pentru prima oară, leagă prietenii durabile şi îşi conturează viitorul. Salutul călduros de „Bun venit!” într-o altă etapă a vieţii lor le-a fost adresat de către colegii mai mari și cadrele didactice implicate în buna organizare, între care amintim mai ales de directorul școlii, prof. Elena Derviș, care ne-a informat că s-a muncit foarte mult ca pe scenă să se desfășoare un program reușit. Și chiar s-a văzut asta, de vreme ce totul a mers strună!

Juriul, invitat la obiectivitate, a fost alcătuit din: prof. Mihaela Mărgărita, Claudia Corina Angheloiu (partener al liceului), prof. Minodora Popescu, psiholog Ramona Grecu, prof. Ciprian Duțeanu și Daniela Andrei, elevă în clasa a XII-a B.
Chiar dacă lista sponsorilor n-a fost una foarte lungă, organizatorii au închegat un program plin de energie şi distracţie, în limita resurselor avute la îndemână şi la nivelul lor de tineri aflați în plin proces de dezvoltare. Toți cei implicaţi s-au străduit să nu-şi dezamăgească profesorii şi invitaţii, iar mobilizarea şi susţinerea din partea cadrelor didactice au dovedit buna colaborare pentru a contribui la reușita evenimentului. Dar acelaşi spirit i-a motivat şi pe elevii concurenți, care au profitat de ocazie ca să arate ce pot și să se distreze din plin! Buna dispoziţie a fost miza acestui bal, concurenții abordând spectacolul într-un mod relaxat şi trăind fiecare moment la maximă intensitate: au dansat mult, au fost energici și s-au bucurat de momentul lor!...

Concurenții au fost anunțați în cadrul primei probe – aceea de prezentare: perechea nr. 1 – Daria Kalusi și Andrei Golea; perechea nr. 2 – Ștefania Mătanie și Narcis Hulea; perechea nr. 3 – Alexandra Duțulescu și Antonio Popescu; perechea nr. 4 – Ioana Popa și Cristian Uță; perechea nr. 5 – Irina Marin și Tudor Ionescu; perechea nr. 6 – Andreea Deaconu și Eduard Gogoanță. A fost momentul în care fiecare dintre ei a avut ocazia de a se face cunoscut într-un mod cât mai original, cuprinzând în câteva cuvinte sau versuri esența personalității lor.

Aceștia au fost poftiți în culise pentru pregătirea următoarei probe, timp în care colegii din clasa a XII-a și-au reamintit de primele zile de liceu, prin intermediul unei scenete pline de umor, dar și cu o morală pentru toți, oferite de Alexandra, Vlad și Edi, având titlul „Nicăieri nu e mai bine ca la școală!”.
Cea de-a doua probă a constat în testarea culturii generale: obișnuita extragere de bilețele cu întrebări din bolul buclucaș a reușit să-i pună în dilemă pe unii dintre boboci. Cei mai mulți s-au descurcat, alții au mai fost ajutați de public și, astfel, toată lumea s-a calificat pentru partea a doua, de completare a proverbelor din limba română, spre încântarea profesorilor de științe umaniste care cu greu s-au abținut să nu „sufle”.
Tradițiile naționale, ilustrate cel mai adesea prin muzica și dansul popular, au fost aduse pe scenă de Olivia și Alexandru, care au interpretat trei piese din repertoriul folcloric românesc.
A treia probă s-a desfășurat sub genericul „Bravo, ai stil!”. Concurenții s-au simțit, pentru câteva momente, reprezentați ai marilor case de modă și au defilat în ținute alese, puse la dispoziție cu mult drag de Magazinul Noi 9, colaborator și al ediției din acest an, reprezentat în juriu prin ing. Claudia Angheloiu.

Ultima etapă de concurs a constituit-o cea de talente și aptitudini, acolo unde putem spune că s-a dat bătălia cea mare! Desfășurarea de forțe a arătat în felul următor: Antonio Popescu și-a ales o parteneră și a optat pentru dans sportiv; Alexandra Duțulescu și-a făcut debutul literar recitând o poezie – creație proprie; Cristian Uță a încântat audiența cu o demonstrație la orgă; Andrei, Edi și Tudor au dorit să transmită un mesaj către colegi („Spune NU alcoolului!”) printr-un montaj de pantomimă; Andreea Deaconu și-a pus în valoare talentul actoricesc, interpretând, împreună cu Robert (clasa a XII-a), un fragment celebru din „Romeo și Julieta”; Ștefania Mătanie și Daria Kalusi au mers tot către dans, contemporan de această dată; Narcis și Vlad (clasa a XII-a) au creat, la rândul lor, un număr inedit de dans contemporan cu jocuri de lumini; Irina Marin și Tudor Ionescu au valsat radiind de eleganță, iar Ioana Popa și Cristian Uță au menținut registrul de mișcare în ritmul muzicii.
Din acest moment, în timp ce juriul a început să lucreze la ierarhie, au continuat surprizele din partea organizatorilor. Marius Nițu a urcat pe scenă și a mânuit cu multă pasiune fluierul, dovedind un talent aparte, după care o nouă reprezentație teatrală a adus o adaptare a poveștii Cenușăresei, într-un mod comic și ingenios. Andreea și Ștefan au venit cu o coregrafie de dans contemporan dinamică și creativă, iar, la final, încântătoarea Estera a interpretat două melodii cunoscute din repertoriul internațional.

Întrucât toți concurenții au strălucit și au muncit foarte mult, a fost dificilă departajarea lor și greu de privit dezamăgirea de pe chipurile celor care n-au fost pe podium. Dar, oricum ar fi arătat rezultatele, cel mai important câștig al lor a rămas acela pentru suflet – experiența și trăirea momentului. Iată clasamentul: locul I – Ștefania Mătanie și Eduard Goganță; locul II – Alexandra Duțulescu și Tudor Ionescu; locul III – Irina Marin și Cristian Uță; Mențiune – Andreea Deaconu și Antonio Popescu. Premiul pentru popularitate, la egalitate, l-au primit Ioana Popa și Narcis Hulea. Miss și Mister 2023 au fost Daria Kalusi și Andrei Golea.
Seara s-a încheiat cu fotografii de grup și melodii fredonate la unison, iar lacrimile și-au făcut în sfârșit apariția, scoțând la iveală emoțiile ascunse cu grijă pe parcursul probelor. La rândul lor, profesorii coordonatori au simțit alături de adolescenți emoțiile și au trăit cu nostalgie clipele bogate în frumusețe și tinerețe. Felicitări tuturor!
