Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 29 iunie 2026 14:27

Coduri QR pe documentele școlare

Ministerul Educaţiei a publicat proiectul de Hotărâre de Guvern privind tipurile de informații și formatul actelor de studii care vor fi eliberate absolvenţilor şi personalului didactic din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar. Codul QR va fi folosit pe numeroase acte eliberate de instituțiile din domeniul educație.


Ce se va putea verifica prin codul QR de pe diplomele absolvenților


„Elementul de noutate: începând cu anul 2024, diploma de absolvire a liceului, precum și certificatul de acordare a definitivării în învățământ, urmează să conțină ca element distinctiv un cod QR, urmând ca această măsură să fie extinsă începând cu anul școlar 2024-2025 pentru toate formularele actelor de studii. Prin implementarea codului QR pe documentele de recunoaștere emise de CNRED se va putea accesa modulul <<Verificare stadiu dosar>> de pe site-ul CNRED, care are acum o nouă interfață: cnred.edu.ro”, a precizat Ministerul Educației.


În document se mai arată că: În sistemul naţional de învăţământ, actele de studii se întocmesc în limba română. Începând cu anul școlar 2024 – 2025, ele urmează să conțină ca element distinctiv un cod QR. Până la eliberarea actelor de studii prevăzute la alin. (2) și (3) se eliberează o adeverinţă care conferă titularului aceleași drepturi legale ca și actul de studii

 

 

Pin It