Balul Bobocilor la „Constantin Dobrescu”: Spiritul Liceului Agricol rămâne, trăieşte şi continuă!

"Balul Bobocilor" este un mod antrenant în care li se spune "Bun venit!" adolescenţilor într-o nouă etapă a vieţii lor, care presupune un început al maturizării și al conturării planurilor serioase de viitor. Acest tip de activitate îşi propune, mai întâi de toate, să-i ajute pe proaspeţii liceeni să se integreze mai uşor în noul colectiv, să-şi învingă temerile şi să îndrăznească să fie ei înşişi. De asemenea, pentru colegii mai mari, din clasele terminale, "Balul Bobocilor" reprezintă o ocazie numai bună de a dovedi cât au evoluat şi cum s-au format în cei aproape patru ani de liceu.
În cadrul ultimului Bal din urbe al acestui nou an școlar, elevii și profesorii de la Liceul Tehnologic "Constantin Dobrescu", implicați în organizarea marelui eveniment, au reușit să-şi bucure noii elevi cu o seară dedicată numai lor. În ciuda faptului că resursele venite din partea sponsorilor au fost limitate, aceştia au reuşit să creeze o seară concentrată şi veselă, o experienţă unică pentru "boboci" şi un spectacol viu pentru public. Liceenii din anul terminal au muncit mult, încercând ca, prin ceea ce au avut la îndemână, să ofere o notă de eleganţă şi să aducă ceva nou şi impresionant în programul clasic. Iar acest lucru le-a reuşit de minune, căci tematica aleasă, „Hollywood”, a fost inedită.
Programul a fost coordonat de consilierul educativ, prof. Alin Panaitescu, și supravegheat de prof. dr. ing. Dana Mioara Erfulescu (director) și prof. Cristina Moisescu (director adjunct). Spectacolul a reuşit să capete valenţele unui eveniment bine închegat, din programul căruia n-aveau cum să lipsească obişnuitul concurs de "Miss"&"Mister" cu probele tradiționale, momentele artistice şi un invitat special.

Ediția 2023 a Balului Bobocilor, organizată de către Liceul Tehnologic „Constantin Dobrescu”, s-a realizat în colaborare cu Școala Gimnazială „Basarab I”. Moderatorii serii au fost Adnana Dobrin și Andi Șerban. Ca președinte al juriului, a fost numită directoarea liceului, prof. Dana Erfulescu, iar ca membri i s-au alăturat: director adjunct, prof. Cristina Moisescu, prof. Andreea Deaconescu, prof. Nicoleta Mânzatu, prof. Mirela Greavu, prof. Cristian Popa, prof. Silviu Butaru, prof. George Toma și reprezentantul C.C.A..
În concursul pentru titlurile de „Miss&Mister Boboc” au intrat, învăluiţi în mister, magie şi fantezie, cinci perechi, fiecare reprezentând un cuplu celebru dintr-un film: perechea nr. 1, formată din Lorena Geamănu și David Armeanu (Mr and Mrs Smith); perechea nr. 2, compusă din Andrei Tefeleu și Gabriela Tănase (Rose și Jack din „Titanic”); perechea nr. 3, alcătuită din Lucian Ioniță și Elisabeta Szabo (Romeo și Julieta); perechea nr. 4, din care vor face parte Andrei Andrică și Ioana Sbîrnac (Cenușăreasa și prințul); perechea nr. 5, cu Iulian Matei și Clara Bălășescu (Morticia and Gomez Addams). În câteva cuvinte, prezentările au fost făcute și concurenții s-au retras în culise, iar pe scenă și-au făcut apariția „actorii” de la clasele mai mari, care au pregătit un joc de rol, reinterpretând „Cenușăreasa” într-un mod comic, savuros.

Acestui moment i-a urmat un altul, dinamic și energizant, oferit de două perechi de dansatori – Corina Ivan și Andrei Văngoiu, respectiv Delia Toteanu și Alexandru Nica – și de un grup de la Școala „Basarab I”. Talentul actoricesc al „bobocilor” a fost cel dintâi testat, în cadrul probei de reproducere a unei secvențe de film care a rulat de două ori, ca ei să poată reține cât mai mult din replici și mimică. Anticipabil, concurenții au fost bine instruiți. Cu siguranță au studiat îndelung personajele, înainte de concurs, dovadă că au reușit să intre în pielea lor cu ușurință. Proba a fost bifată cu brio!...
Pauza s-a marcat cu momente muzicale oferite de Delia Toteanu și Patricia Bădița, după care s-a trecut din nou la dans, pentru proba a doua. Concurenții au demonstrat cât de bine își stăpânesc corpul și cât de frumos își pot coordona mișcările în ritmul muzicii (colaj de melodii din diferite stiluri), în timp ce juriul nu i-a scăpat din ochi. Păstrând registrul, elevii de la „Basarab I” au pus în scenă „dansul Cruelei”, un moment sensibil și captivant.
O altă scenetă, întrucât tema a fost cea a actoriei, s-a intitulat „Credeam că pot”, o îmbinare de teatru și scamatorii / magie pregătită cu tact de elevi care își doresc să urmeze o carieră în domeniu.
Mai departe, concurenții s-au întrecut la o probă surpriză, după care au încheiat competiția cu parada ținutelor elegante și un vals pe măsura strălucirii lor.

Până ce juriul a deliberat, invitatul special a cântat! What’s Up a încins atmosfera și a creat frenezie, determinându-i inclusiv pe „boboci” să lase deoparte emoțiile și să savureze momentul.
Această seară spectaculoasă, plină de momente incendiare, muzică bună, dans, actorie, glume şi clipe emoţionante s-a finalizat cu anunțarea ierarhiei. Astfel, clasamentul a fost următorul: „Miss&Mister Boboc” – Clara Bălășescu și David Armeanu; locul 2 – Lorena Geamănu și Andrei Matei; locul 3 – Ioana Sbîrnac și Lucian Ioniță; mențiune 1 – Elisabeta Szabo și Nicholas Andrică; mențiune 2 – Gabriela Tănase și Andrei Tefeleu.
Concluzia ediției din acest an este aceea că spiritul Liceului Agricol rămâne, trăieşte şi continuă! Organizatorii au reuşit să-şi primească oficial noii elevi cu un eveniment vibrant, colorat, debordând de tinereţe şi gingăşia specifică vârstei... Felicitări!
