Ziua persoanelor cu dizabilități, la DAS Curtea de Argeș

Ziua în care în orice dizabilitate este întrevăzută o abilitate a fost marcată la Direcția de Asistență Socială din Curtea de Argeș (director executiv, Mariana Moise) printr-o serie de activități cuprinse în cadrul unui proiect conceput anume pentru beneficiarii Centrului de Zi pentru persoane adulte cu dizabilități „Sf. Justinian”. Lista de activități a cuprins vizionarea unui film documentar tematic, socializare prin jocuri recreative precum Rummy și Șah și, desigur, gustări.
„Rămânem uniți în acțiune pentru salvarea și realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă pentru, cu și către persoanele cu dizabilități. Scopul nostru a fost promovarea unei mai bune înțelegeri în ceea ce privește problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilități și susținerea demnității, a drepturilor și a bunăstării acestora”, a fost mesajul transmis de Mariana Moise.
