Dansează “greii” de la "Argeşul"!
Vinerea aceasta, argeşenii care vor participa la spectacolul oferit cu ocazia "Festivalului Carpaţi" vor avea parte de o surpriză plăcută: conducerea Centrului de Cultură i-a invitat pe vechii membri ai Ansamblului de dansuri populare "Argeşul" să urce pe scenă pentru câteva minute de reprezentaţie. Noul coregraf al ansamblului, Mihai Velea, a început deja repetiţiile alături de cei care au reprezentat Curtea de Argeş pe marile scene ale lumii în anii '70-'80. Pe scena festivalului vor urca Georgică Manga, Ilie Stelian, Ghiţă Barbu, Nicu Ioniţă, Doina Cristescu, Victoriţa Tache, Gheorge Iordăchescu, Nelu Grigorescu, iar cei ce au făcut parte din "Ansamblul Argeşul" şi vor să revină în echipa de dansuri măcar pentru o zi, pot să meargă în această săptămână la repetiţiile ce se vor ţine la Centrul de Cultură şi Arte "George Topîrceanu".
