Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 29 iunie 2026 10:07

2023 – cel mai cald an din 1900 şi până în prezent

Anul trecut a fost cel mai cald an din istorie pentru România, cu o temperatură medie de 12,5 grade și o abatere termică de 2,3 grade fata de normalul perioadei 1981 – 2010. Totodată, intervalul 2012-2023 devine cea mai caldă perioadă de 12 ani consecutivi din istoria măsurătorilor meteorologice, conform datelor publicate de Administrația Națională de Meteorologie.

”Încălzirea continuă înseamnă că fenomenele meteorologice extreme – care s-au agravat deja – vor deveni și mai frecvente și mai intense, agravând pagubele și pierderile de vieți omenești cauzate de secete, inundații, uragane și incendii.

Tendințele acestea ne afectează pe toți și nu mai poate nega nimeni că activitatea umană a pus o presiune prea mare asupra naturii, iar măsurile care sunt impuse prin acorduri internaționale, prin reducerea emisiilor de carbon, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră devin absolut necesare.

România sprijină efortul Uniunii Europene de a combate atât cauzele, cât şi efectele încălzirii globale, conștientă fiind că atingerea ţintelor nu se poate realiza individual, deoarece modalităţile practice prin care putem să reducem emisiile de carbon şi emisiile de gaze cu efect de seră, presupun un efort comun, concertat, statele având obligaţia de a respecta angajamentele pe care părţile şi le-au asumat prin Acordul de la Paris şi prin Pactul Climatic de la Glasgow, adoptat în 2021.

Astfel, România susţine determinarea Uniunii Europene de a căuta soluţii eficiente pentru a răspunde nevoilor diverse ale ţărilor vulnerabile care se confruntă cu efectele schimbărilor climatice şi este solidară cu acestea și şi-a asumat reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 55% până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990, și atingerea neutralității climatice până în 2050”, a declarat ministrul Mircea Fechet.

Potrivit serviciului pentru schimbări climatice Copernicus, și la nivel european 2023 a fost cel mai cald an înregistrat vreodată, iar oamenii de știință avertizează că încălzirea globală, perioadele de secetă severă, vor continua în condițiile în care emisiile de gaze cu efect de seră sunt în creștere.
Temperatura medie la suprafaţa globului a atins cote record în primele 11 luni ale anului, potrivit observatorului european Copernicus: din ianuarie până în noiembrie, mercurul a fost în medie cu 1,46 grade Celsius mai mare decât în perioada 1850-1900. Ca urmare, 2023 a fost cel mai cald an înregistrat vreodată în ceea ce priveşte media anuală. În fiecare lună au fost înregistrate temperaturi record, noiembrie, fiind luna care a încheiat cea mai caldă toamnă boreală, din emisfera nordică, din timpurile moderne.
„2023 are acum şase luni şi două anotimpuri care au depăşit recordurile. Această lună noiembrie extraordinară, care include două zile cu temperaturi cu 2 grade peste nivelurile preindustriale, înseamnă că 2023 este cel mai cald an înregistrat vreodată în istorie”, a declarat Samantha Burgess, şef adjunct al Serviciul Copernicus pentru schimbări climatice, într-un comunicat de presă.

Și pentru România, cu o temperatură medie de 12,5 grade și abatere termică de 2,3 grade față de normalul perioadei 1981 – 2010, 2023 a fost cel mai cald an din istorie.

Cel mai cald an din istorie a avut și cel mai călduros Crăciun. Maxima zilei a fost de 17 grade Celsius, iar la stația meteo de la Calafat, s-au înregistrat, aproape 21 de grade, un record de temperatură al ultimilor șase ani. O masă de aer tropical a ajuns din sudul continentului în țara noastră și, astfel, s-au atins temperaturi foarte ridicate în decembrie.

Ziua de duminică, 22 octombrie, a fost extrem de caldă, cu recorduri la 129 de stații din țara noastră, pentru istoria recentă, de când se fac măsurători...

Pin It