România, la un pas de o dublă epidemie

În plină criză cu proteste și amenințări în sistemul medical, România este la un pas de a avea o dublă epidemie: de rujeolă, deja declarată, şi în curând de gripă, atrag atenţia medicii.
Sunt deja zeci de decese înregistrate din cauza ambelor boli, iar spitalele sunt copleşite. Am ajuns aici pentru că fugim de vaccinuri, deși s-au dovedit cea mai eficientă terapie pentru a evita formele severe ale unei boli.
„Chiar avem copii în camera de gardă care așteaptă. Nu am niciun loc liber în secție, aștept să mai externăm, dar se vor ocupa imediat”, a spus medicul Gheorghița Jugulete de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”.
Într-o singură zi, și 300 de bolnavi cu gripă sau rujeolă ajung la spital. „99% dintre cei care se prezintă cu gripă sunt nevaccinați. Avem tot spectrul de opinii”, a spus medicul Cătălin Apostolescu.
Statistica oficială confirmă cât de gravă este situația: 22 de decese din cauza gripei şi 4 din cauza rujeolei. În doar 7 zile au fost peste 100 de mii de infecţii respiratorii. Ce urmează? Cel mai probabil, o epidemie de gripă, spun medicii.
„Dacă evoluează în ritmul acesta, e posibil ca săptămâna viitoare INSP să declare epidemie de gripă”, a adăugat medicul Cătălin Apostolescu.
Gripa și rujeola sunt boli care se manifestă cu forme ușoare dacă pacientul este vaccinat. Mai ales în cazul celor vulnerabili: copii, bătrâni și pacienți cu boli cronice. „În ceea ce privește vaccinul antigripal, principalul mit urban e legat de ineficiență. Spun, dar eu știu pe cineva care s-a vaccinat antigripal și totuși a făcut boala. Trebuie spus că vaccinul antigripal nu este ca să prevină infectarea cu gripă și este ca să producă celor vulnerabili o plasă de siguranță, ca să nu apară complicație amenințătoare de viață. E posibil ca o persoană nevaccinată să ajungă în 3 zile în secția terapie intensivă”, susține doctorul Mihai Craiu.
„Vaccinul este regele neîncoronat al medicinei. Este cel mai eficient și cel mai sigur mijloc terapeutic pe care l-a avut vreodată medicina umană la îndemână, iar în ceea ce privește gripa și rujeola, valoarea lor este incontestabilă”, atrage atenția medicul Cătălin Apostolescu.
Date recente publicate de Organizația Mondială a Sănătății arată că serurile împotriva Covid-19 au salvat cel puțin 1,4 milioane de vieți în Europa. Rata de vaccinare în România a scăzut în ultimii 10 ani și a ajuns între 70 și 80 %. Extrem de puțin, potrivit OMS. Rata de vaccinare pentru a controla bolile trebuie să fie de cel puțin 90%. Fără informații complete și speriați de teorii ale conspirației, oamenii sunt reticenți când vine vorba de seruri.
„Pe de altă parte, nu am văzut nici din partea autorităților un mesaj ferm vizavi de oportunitatea vaccinării”, a declarat Adrian Pană, expert în sănătate publică.
Pentru a face față crizei generate de avalanșa de cazuri de gripă și rujeolă, spitalele au impus restricții de acces vizitatorilor.
Sursa: Digi24
