Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 29 iunie 2026 04:09

Spaţiile de joacă, adaptate pentru copiii cu dizabilităţi

Senatul a adoptat luni, în plen, în unanimitate, propunerea legislativă care stabilește adaptarea locurilor de joacă pentru copii, astfel încât să devină accesibile tuturor, indiferent de abilități. Propunerea legislativă a fost iniţiată de un grup de parlamentari preponderent PNL.


Legea se aplică tuturor spaţiilor de joacă deschise publicului, indiferent de proprietarul sau administratorul acestora, fie că sunt situate în interiorul sau exteriorul instituţiilor de învăţământ, în parcuri, locuri de recreere comunitare, zone rezidenţiale, centre comerciale sau alte locuri publice accesibile.


Prevederile sunt obligatorii pentru autorităţile publice centrale şi locale, pentru persoanele juridice, publice sau private care deţin, proiectează, construiesc sau administrează spaţii de joacă, precum şi pentru producătorii şi distribuitorii de echipamente de joacă.

Pin It