„Mircea cel Bătrân”: Triplă calificare la Olimpiada de Fizică, etapa națională

Şi în acest an şcolar, sub îndrumarea prof. Cristieana Rodica Bucăța, elevii de la unitatea de învățământ menționată au avut reușite demne de consemnat, obținute la etapa județeană a Olimpiadei de Fizică. Este vorba despre performanța unei triplete de calificări la etapa națională a acestei competiții, o victorie remarcabilă care demonstrează dedicarea, pasiunea și talentul pe care elevii de la Școala Gimnazială „Mircea cel Bătrân” din Curtea de Argeș le-au dedicat studiului Fizicii.
Acesta nu este doar un succes personal, ci și o recunoaștere a efortului și a abilităților academice excepționale ale elevilor și a îndrumării lor de către cadrele didactice implicate în pregătirea pentru competiție.
Iată și numele lor: Yanis Constantin Georgescu, clasa a VIII-a A – 23,75 p, premiul I; Theodor Alexandru Țîroiu, clasa a VIII -a A – 21,75 p, premiul II; Ștefan Picu, clasa a VI-a B – 15,50 p, premiul II.
Toți cei trei elevi vor reprezenta orașul Curtea de Argeș la întrecerea pe țară. Yanis este la a treia calificare, Alexandru la a doua și Ștefan este la prima.
Din echipajul care a participat la etapa județeană au mai făcut parte și alți elevi care au obținut rezultate bune: Luca Vasile Oprea și Mihai Alexandru Dragomir - clasa a VII-a C și Paula Bulhac – clasa a VI-a B - au fost răsplătiți cu mențiuni, alături de Vlad Andrei Rădulescu și Rareș Constantin Ilie – clasa a VIII-a C, David Pârvu – clasa a VII-a A, Rareș Andrei Boboc – clasa a VII-a C, Vlad Andrei Stoicescu și Ștefan Iacobescu – clasa a VI-a B.
Eforturile și realizările lor sunt, cu siguranță, demne de laudă și le urăm mult succes în etapa națională! Fiți mândri de ceea ce ați obținut și continuați să vă urmați pasiunea pentru fizică, mobilizați de entuziasm și determinare!
