Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 28 iunie 2026 19:27

Valorile tradiționale argeșene: Ambasadorii noștri de patrimoniu

 

Cu toții ne mândrim și apreciem pe cei care transmit mai departe tradițiile, învățând noile generații adevăratele valori ale neamului românesc. Este o onoare faptul că Argeșul a obținut în ultimii ani patru titluri onorifice de Tezaur Uman Viu.

Primul argeșean care a primit titlul de Tezaur Uman Viu a fost regretatul vătaf Petre Măsală din Stolnici, care ne-a părăsit recent, lăsând în urmă o moștenire valoroasă – arta călușului autentic.

În 2022, Viorica Olivotto, cunoscută și talentata țesătoare din Nucșoara, a primit titlul de Tezaur Uman Viu pentru creațiile sale unice.

În 2023, Argeșul a fost încântat să primească încă două titluri de Tezaur Uman Viu, în semn de recunoaștere a valorii inestimabile aduse comunității de meșterii noștri prin păstrarea tradițiilor și promovarea meșteșugurilor populare. Marilena Iosifaru, din Corbeni, cunoscută de cei mici drept bunica ce îi învață tainele cusutului și țesutului, și Tică Vasile, țiterașul Văii Vâlsanului.

 

Tezaurele Umane Viu sunt parte din identitatea noastră culturală, iar Consiliul Județean Argeș i-a desemnat pe acești meșteri ca Ambasadori ai Argeșului la Gala Excelenței din 2024. Instituția, sub conducerea președintelui Ion Mînzînă, a fost mereu alături de creatorii și păstrătorii valorilor tradiționale argeșene.

Fiecare localitate din județul nostru se remarcă prin tradiții și obiceiuri specifice, iar Argeșul este binecuvântat cu oameni care, din pasiune și dragoste pentru locurile lor natale, își îndeplinesc cea mai nobilă misiune, aceea de a transmite copiilor și tinerilor valorile tradiționale argeșene.

 

Pin It