Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 16 iulie 2026 19:53

La Curtea de Argeş, PNL ţine uşa închisă pentru traseişti

"Nu vom tăia viţelul cel gras pentru a sărbători, ca în Biblie, întoarcerea fiilor risipitori!" Declaraţia îi aparţine liderului local al liberalilor, care a ţinut să pună capăt zvonurilor care au început să circule prin urbe, conform cărora de la nivel central s-ar face presiuni pentru a-i reprimi pe cei plecaţi din partid toamna trecută în baza ordonanţei de urgenţă a Guvernului Ponta, pe care Curtea Constituţională a considerat-o neconstituţională. Nichita Sandu a spus că ştie de anumite discuţii purtate la nivel înalt, în cursul cărora s-a analizat posibilitatea de a-i reprimi pe unii dintre primarii foşti liberali. "Ţin să precizez faptul că s-a dat mână liberă fiecărei filiale să decidă cum va proceda de la caz la caz. Eu, aşa cum am mai spus, sunt împotriva reprimirii acestor oameni care au plecat atunci, deşi au fost rugaţi să rămână. De altfel, chiar astăzi a apărut într-un ziar naţional o luare de poziţie a liderului nostru judeţean şi al senatorilor, Ion Popa, care spunea că aceia care au trădat odată, vor mai trăda şi a doua şi a treia oară, astfel că n-ar avea rost să ne complicăm cu aceşti oameni, chiar dacă-şi doresc să revină. Foarte adevărat, s-au încercat nişte manevre de învăluire şi la noi, efectuate de oameni pe care prefer să nu-i caracterizez, care au tatonat terenul şi chiar au cerut fără jenă să fie reprimiţi traseiştii. Aceştia trebuie să înţeleagă că nu avem criză de candidaţi şi că nu le ducem dorul! Am făcut publice listele noastre, precizând că rămân deschise, mai este destul timp ca să facem nişte sondaje serioase în care vor intra toţi liberalii ce-şi doresc să candideze la funcţii publice şi vom decide totul la momentul oportun. Noi ne-am făcut structurile organizatorice, avem 20 OSV-uri, deci mai mult decât toate secţiile de vot de pe Valea Topologului. Organizaţia noastră are cele mai multe semnături strânse pentru demisia lui Ponta, cam 300, cu mult peste cele adunate de celelalte oraşe şi municipii din judeţ. Oricine şi-ar dori să revină în PNL, trebuie să îndeplinească nişte condiţii minimale, precum: să-şi dea demisia explicit din PSD acum, şi nu cu câteva luni înainte de alegerile locale şi să facă cerere de adeziune, acceptând s-o ia de la nivelul zero al vechimii în partid!" - a concluzionat ieri preşedintele PNL Curtea de Argeş.

Pin It