Castrări gratuite pentru câini și pisici, în comuna Corbeni!

UAT Corbeni atrage atenția cu privire la o situație care a luat amploare în ultima perioadă: abandonul câinilor pe domeniul public. „De cele mai multe ori, câinii care se află pe domeniul public sunt fie cu stăpân, fie au fost abandonați, și se înmulțesc în mod necontrolat din cauza faptului că nu au fost sterilizați. Încercăm să gestionam cât mai bine acest fenomen, însă avem nevoie de ajutorul dumneavoastră, al cetățenilor, în special al proprietarilor de animale. Stoparea fenomenului se poate face doar atunci când cu toții vom înțelege că principala noastră obligație, față de societate și față de animalul pe care îl deținem, este să îl sterilizăm. Este singura soluție umană și cu real impact!”, a punctat edilul-șef, Nicolae Dinică.
Astfel, la solicitarea primăriei Corbeni, Echipa TIERHILFE HOFFNUNG de la Adăpostul Smeura se deplasează în localitate pentru a desfășura o campanie de castrare gratuită pentru câini și pisici, la fosta Remiză ISU din spatele farmaciei din satul Poienari, în data de 5 Iunie 2024 între orele 09.00-14.00.
Condiții de sterilizare: vârsta minima a animalului să fie de 7 luni; animalele nu primesc apă și mâncare în ziua sterilizării; în cazul femelelor în lactație, puii să nu fie mai mici de 2 luni.
Se pot steriliza și femelele gestante și în călduri. Persoanele interesate se pot adresa la numărul de telefon (0722) 967 836, între orele 08.00 – 16.00.
