Glorie celor care și-au dat viața pentru țară, la Curtea de Argeș

An de an, la Înălțarea Domnului, ne adunăm cu toții pentru a ne pleca frunțile și a comemora eroii neamului românesc, cei care și-au jertfit viața pentru libertatea, unitatea și independența patriei noastre. Ziua Națională a Eroilor este un moment solemn de reflecție și recunoștință, o zi în care ne onorăm înaintașii care au luptat cu bravură pe fronturile Primului Război Mondial, sacrificându-se pentru idealul național al României Mari.
Peste un milion de oameni - militari și civili - au plătit prețul suprem pentru a clădi România de astăzi. Sacrificiul lor nu va fi niciodată uitat. Fiecare locuință din acea vreme era marcată de durerea despărțirii de un membru al familiei sau de un apropiat, iar suferința era resimțită de la un capăt la altul al țării.
Ziua Eroilor se sărbătorește odată cu Înălțarea Domnului, începând cu anul 1920, prin Decretul-lege nr. 1693/4. Această dată a fost stabilită în urma Tratatului de la Versailles, ca o dovadă de respect pentru toți cei care au căzut pe câmpul de luptă, indiferent de naționalitate. Deși în perioada comunistă data a fost schimbată la 9 mai, după 1989 s-a revenit la cea inițială, păstrând vie tradiția cinstirii eroilor.
La Curtea de Argeș, un loc încărcat de istorie și simbolism patriotic, ceremonia dedicată Zilei Eroilor are loc anual la Cimitirul Eroilor. Anul acesta, evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților locale și județene, ai instituțiilor de apărare, ordine publică și siguranță națională, cadre militare, elevi, profesori, membri ai Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere, precum și numeroși cetățeni.
Ceremonia a debutat cu primirea onorului, urmată de trecerea în revistă a gărzii de onoare și intonarea Imnului Național. Un moment solemn a fost cel al oficierii serviciului religios, de către un sobor de preoți. Mesajul Înaltpreasfințitului Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelelor, transmis prin reprezentantul său, a subliniat datoria sfântă de a onora memoria eroilor și de a le păstra vie jertfa: „Amintirea eroilor neamului nu va putea fi trecută cu vederea, iar aceasta se manifestă prin înălțarea de monumente și edificii în cinstea lor, în locuri încărcate de istorie românească! Astfel, faptele lor mărețe vor dăinui de-a pururi în inimile și gândirea urmașilor cinstitori de oameni vrednici și curajoși! Așa este și monumentul Eroilor din municipiul Curtea de Argeș, înălțat prin grija autorităților locale și a cadrelor militare argeșene înaintașe. Acest semn văzut al neuitării ne amintește de jertfa Mântuitorilor de pe Crucea Golgotei, fiind un mic și pios omagiu închinat eroilor argeșeni și musceleni din toate timpurile și locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori, pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești, pentru demnitatea, libertatea și reîntregirea poporului român. Așa se roagă Biserica Ortodoxă la fiecare sfântă și dumnezeiască liturghie, pentru odihna veșnică a ostașilor eroi ai neamului nostru! Se cuvine, așadar, să ne rugăm pentru cei care au plecat în țara de peste veacuri acoperiți de glorie, nelăsând în uitare faptele lor istorice de curaj, așa cum am procedat și astăzi prin slujba de pomenire!”
Comandantul Batalionului 33 V.M. „POSADA”, lt. col. Cristi Doru Slobozeanu, a rostit un discurs succint, evidențiind curajul și devotamentul eroilor care și-au dat viața pentru apărarea patriei. El a subliniat că Ziua Eroilor este un prilej de recunoștință profundă față de toți cei care au servit cu onoare țara: „Ne-am adunat astăzi pentru a-i celebra, comemora și onora pe eroii noștri, acei oameni curajoși care și-au sacrificat viețile pentru a apăra libertatea, drepturile fundamentale și valorile în care credem cu toții! Ziua Eroilor este o zi de recunoștință, reflecție și respect profund pentru toți cei care au servit cu devotament patria. În momentele de cumpănă, ei au răspuns chemării datoriei, punând binele comun mai presus de viața lor. Ei sunt cei ce au arătat adevărata semnificație a cuvintelor <<Onoare, glorie și sacrificiu!>>. Fără determinarea lor, poate că nu am fi avut astăzi prilejul să trăim într-o țară liberă și democratică!”
Viceprimarul Ștefan Dumitrache a evocat momentele de glorie din istoria poporului român, când ostașii români au demonstrat un curaj și o abnegație excepționale. Comemorarea s-a încheiat cu un moment solemn de reculegere, urmat de depunerea de coroane și jerbe de flori la monumentul eroilor din cimitir, din partea celor prezenți.
Ziua Eroilor este o zi de doliu și reculegere, dar și o zi de speranță și mândrie. Sacrificiul eroilor neamului românesc ne reamintește de datoria noastră de a apăra valorile fundamentale ale națiunii și de a construi o Românie mai bună pentru generațiile viitoare. Prin faptele lor de vitejie, eroii ne-au demonstrat că libertatea și demnitatea nu sunt de vânzare și că ele trebuie apărate cu orice preț. Fie ca memoria lor să se păstreze veșnic vie în inimile noastre!
