Probleme cu salarizarea învăţământului: salarii - mda, bani abonamente - BA!
Cam aşa se prezintă situaţia în şcolile din Curtea de Argeş. Luni, legislativul municipal a aprobat în unanimitate, într-o şedinţă convocată de către primarul Nicolae Diaconu, o rectificare pozitivă de buget în sumă de 4.600.000 lei, având ca destinaţie acoperirea costurilor cu drepturile băneşti ale personalului din învăţământul preuniversitar. Distribuţia sumelor pe unităţi şcolare şi trimestre ridică anumite semne de întrebare chiar şi la o privire fugară. De altfel, primarul Diaconu şi directorul economic Gheorghe Florescu chiar au recunoscut că achitarea salariilor din trimestrul IV al acestui an, cel puţin după cum se arată lucrurile acum, este problematică - dacă e să ne exprimăm diplomatic. Cheltuielile cu salariile - prevăzute pentru ultimul trimestru al anului în curs - sunt în sumă de 803.000 lei. Diferenţa până la 4.600.000 lei - sumă aprobată de consilierii locali la rectificare - nici mai mult, nici mai puţin de 3.797.000 lei, are ca destinaţie acoperirea în trimestrul III a valorilor sentinţelor judecătoreşti câştigate în justiţie de cei care au dat în judecată guvernul după tăierile salariale din 2010, decise de Guvernul Boc şi anunţate la vremea respectivă de Traian Băsescu.
Raportul dintre salarii şi sentinţe
Iată cum se prezintă raportul dintre cele două categorii luate în calcul, pe unităţile şcolare din municipiu, cu precizarea că salariile sunt pentru trimestrul IV, iar cheltuielile cu sentinţele sunt prevăzute pentru trimestrul III: Colegiul Naţional "Vlaicu Vodă" - salarii 100.000 lei, sentinţe 563.000 lei; Liceul Auto: 250.000 lei - 505.000 lei; Liceul Ferdinand I: 60.000 lei - 304.000 lei; Liceul Agricol: 40.000 lei - 534.000 lei; Liceul Forestier: 40.000 lei - 473.000 lei; Seminarul Teologic "Neagoe Vodă Basarab": 0 lei salarii în trimestrul IV - 473.000 lei sentinţe judecătoreşti în trimestrul III; GPP "O lume minunată": 80.000 lei - 219.000 lei; GPP "Academia Piticilor": 180.000 lei - 218.000 lei; Şcoala Gimnazială "Carol I": 20.000 lei - 166.000 lei; Şcoala "Regina Maria": 20.000 lei - 248.000 lei; Şcoala "Mircea cel Bătrân": 0 lei salarii în trimestrul IV - 305.000 lei sentinţe judecătoreşti în trimestrul III; Şcoala "Basarab I": 13.000 lei - 227.000 lei.
Bani pentru navetă N-AVEM!
După cum se ştie, sunt mari probleme, şi nu de azi, de ieri, cu acoperirea costurilor navetei cadrelor didactice şi chiar a elevilor. La întrebarea directă a consilierilor locali vizând acest subiect, răspunsul a fost ferm negativ. Guvernul nu asigură sumele necesare, iar municipalitatea nu-şi permite. Directorul economic al primăriei, Gheorghe Florescu, le-a exlicat clar consilierilor, la insistenţele lui Ion Şerban de a se face un efort pentru rezolvarea problemei, că nu există plafon disponibil stabilit şi, în lipsa acestuia, oricât s-ar dori, nu se poate face ceva. "Până la navetă, noi trebuie să asigurăm salariile! De un an şi jumătate n-am mai primit bani pentru navetă. Există plafon de cheltuieli clar stabilit pentru fiecare Unitate Administrativ Teritorială şi acest indicativ nu este prins", a precizat şi primarul Nicolae Diaconu. Ştefan Dumitrache a pus degetul pe rană: "Principalul vinovat este sistemul, aberant de-a dreptul, căci profesori din Curtea de Argeş au ajuns să lucreze pe la Câmpulung sau prin cine ştie ce comune şi invers. La Liceul Auto, jumătate dintre cadrele didactice sunt navetiste. Asta ca să nu mai spun că sunt profesori care fac şi câte două navete pentru a avea catedre complete, aşa că nu se mai aleg cu mare lucru din salarii..."
