Comemorare emoționantă la Corbeni pentru soldații italieni prizonieri în Al Doilea Război Mondial

Primarul comunei Corbeni, Nicolae Dinică, a participat recent la un eveniment încărcat de emoție, dedicat memoriei celor 500 de soldați italieni care, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au fost prizonieri în lagărul din Oești-Corbeni. Ceremonia, organizată pentru a onora sacrificiul acestor soldați, a adunat personalități de seamă, inclusiv reprezentanți ai consulatului Italiei și ai comunității italiene din Argeș. Printre invitați s-au numărat președintele Giulio Armananschi, prof. dr. Constantin Vărășcanu, redactor al revistei ARGEȘ-CULTUL EROILOR, și alte personalități locale, unite pentru a aduce un omagiu comun eroilor trecutului.
În 1943, câteva sute de soldați italieni, aparținând forțelor navale care refuzaseră să mai lupte pentru Mussolini, au fost aduși la Oești. Potrivit arhivelor, la data de 5 februarie 1945, în lagărul nr. 5 Oești rămăseseră 487 de italieni, în timp ce alți 25 reușiseră să evadeze, iar șase erau internați în spital. De-a lungul timpului, prizonierii italieni au beneficiat de o primire caldă și de un tratament blând din partea localnicilor, lucru evidențiat și de cei care au trăit acele vremuri.
În 1996, Ambasada Italiei în România, alături de comunitatea italiană din Argeș, a ridicat în satul Oeștii Ungureni un monument dedicat acestor soldați, simbol al respectului și recunoștinței pentru cei care au trăit și suferit departe de casă.
Primarul Nicolae Dinică a subliniat că această comemorare întărește relațiile de prietenie între comunitatea din Corbeni și cea italiană, iar în viitor se vor face demersuri pentru înfrățirea celor două comunități, marcând o legătură de suflet care transcende granițele și timpul.
