De la 1 octombrie, salariile din sănătate cresc cu 25%
Bucurie mare pentru angajaţii din sistemul public de sănătate: miercuri, guvernul a decis să le satisfacă revendicările! Circa 200.000 persoane vor beneficia de această mană cerească, materializată într-un plus de aproximativ 400 lei la salariile încasate pentru luna octombrie. Premierul Victor Ponta şi-a asumat vina de a-i dezamăgi pe cei din sistemul educaţiei publice şi a promis că nu se vor mai face favoruri. Iniţial se anunţase că salariile bugetarilor vor creşte concomitent, dar mărirea celor ale înalţilor demnitari pare să fi deschis Cutia Pandorei. Acum, ministrul Sorin Câmpeanu va trebui să negocieze cu sindicatele din învăţământ, care au ameninţat că vor îngheţa anul şcolar, dacă nu vor beneficia de tratament egal.
Mai nou, s-a pus batista pe ţambal şi pe legalizarea şpăgii medicilor. Senatul a aprobat deja un act normativ prin care se stabileşte că medicul care este cerut de un pacient are dreptul să-şi stabilească onorariul, să-l comunice solicitantului şi apoi să anunţe organele fiscale despre suma încasată, care va fi impozitată. După cum se ştie, Alianţa Medicilor a luat foc când a auzit asemenea propuneri. Controversele vor continua cine ştie cât timp şi servesc de minune guvernanţilor care, pe modelul clasic, vor continua să dezbine categoriile sociale, pentru a le domina. Noi vom continua cu prezentarea situaţiei salariilor plătite la Spitalul Municipal în ediţiile viitoare ale ziarului.
