Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 27 iunie 2026 23:07

Doliu în lumea culturală: Actorul argeșean Mircea Diaconu a încetat din viață, la vârsta de 74 de ani

Actorul și politicianul Mircea Diaconu, originar din Vlădești, județul Argeș, s-a stins din viață astăzi, la 74 de ani, cu doar câteva zile înainte de a-și sărbători ziua de naștere, pe 24 decembrie. Potrivit apropiaților, acesta suferea de cancer de colon și se confrunta cu probleme grave de sănătate în ultima perioadă.

Trupul neînsuflețit al actorului va fi depus luni, între orele 12:00 și 16:00, la Teatrul Nottara din București, locul unde a jucat timp de decenii și care i-a marcat cariera artistică. Înmormântarea va avea loc marți, la cimitirul din Săftica.

Mircea Diaconu a fost unul dintre cei mai apreciați actori ai generației sale, dar și o figură marcantă a politicii și culturii românești. S-a născut pe 24 decembrie 1949 și a debutat în cinematografie în anul 1971, cu rolul din filmul „Nunta de piatră”, regizat de Dan Pița. Cariera sa teatrală a început în 1972, la Teatrul Bulandra, unde a fost angajat de Liviu Ciulei, iar din 1982 a devenit actor al Teatrului Nottara, unde a jucat până la finalul vieții.

A fost primul actor din România care, în 1990, a renunțat la statutul de angajat pentru a deveni liber profesionist, marcând o premieră în lumea teatrală. De asemenea, Diaconu a revenit la Nottara în 2001, unde a continuat să fie un reper al scenei.

Cariera sa cinematografică include roluri memorabile în filme precum „Filantropica”, „Actorul și sălbaticii”, „Mere roșii” și „Buletin de București”. De-a lungul timpului, a colaborat cu regizori de prestigiu precum Alexandru Tatos, Mircea Daneliuc și Nae Caranfil, contribuind semnificativ la promovarea teatrului și filmului românesc.

Pe lângă cariera artistică, Mircea Diaconu s-a remarcat și în politică, fiind ales senator și deputat, implicându-se activ în proiecte pentru susținerea culturii și a vieții sociale. A fost și profesor la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, formând generații de actori.

Dispariția lui Mircea Diaconu lasă un gol imens în cultura românească, el rămânând un simbol al dedicării și talentului în arta teatrului și cinematografiei. România pierde un mare artist, un profesor dedicat și un om implicat în viața cetății.

 

Pin It