Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 27 iunie 2026 23:04

Eutanasierea câinilor sănătoși ar putea deveni istorie în România

Această practică ar putea fi interzisă, conform unei propuneri legislative adoptate tacit de Senat luni, 16 decembrie. Proiectul de lege, care încurajează sterilizarea și promovează soluții alternative, urmează să fie dezbătut și votat în Camera Deputaților, care are rol decizional.

Conform propunerii legislative, câinii fără stăpân vor fi adăpostiți în centre specializate până la adopție sau revendicare. Pentru a facilita acest proces, administrațiile locale vor avea obligația de a informa cetățenii despre existența adăposturilor, programul de vizitare, și posibilitățile de adopție. Informarea se va face prin afișaje la sediile adăposturilor, prin programe de sensibilizare și prin organizarea de evenimente care să promoveze adopția.

În cazul câinilor bolnavi incurabil sau grav răniți, eutanasierea va rămâne o opțiune, însă aceasta se va face doar în urma unui examen medical efectuat de un medic veterinar, în prezența reprezentanților organizațiilor pentru protecția animalelor. Documentația procesului va include fișa de observație care confirmă diagnosticul.

Proiectul definește eutanasia ca „un act de sacrificare prin procedee rapide și nedureroase” și subliniază că această măsură va fi aplicată exclusiv animalelor a căror suferință este iremediabilă.

Propunerea legislativă modifică Ordonanța de Urgență 155/2001 privind gestionarea câinilor fără stăpân, având ca obiectiv principal protejarea drepturilor animalelor și promovarea adopției ca soluție prioritară.

Dacă va fi adoptat de Camera Deputaților, proiectul ar putea marca un pas important în îmbunătățirea legislației privind protecția animalelor în România.

 

Pin It