Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 27 iunie 2026 15:59

Educație financiară pentru elevii Liceului Tehnologic „Regele Mihai I”

 

Elevii de la „Regele Mihai I” din Curtea de Argeș (director, prof. Elena Derviș) au participat, pe 11 februarie 2025, la cea de-a treia activitate de educație financiară, desfășurată în cadrul Proiectului „Securitatea financiară în era digitală”. Evenimentul, organizat la Centrul de Documentare și Informare al liceului, s-a concentrat pe tema „Operațiuni și produse bancare”, fiind implementat în colaborare cu reprezentanții BCR – Sucursala Curtea de Argeș.

Scopul acestei activități a fost familiarizarea elevilor cu principalele produse bancare și formarea abilităților necesare utilizării acestora. Într-o eră în care tranzacțiile digitale devin tot mai frecvente, este esențial ca tinerii să înțeleagă importanța securității financiare, atât în gestionarea veniturilor proprii, cât și a sumelor împrumutate.

Activitatea face parte dintr-un program mai amplu de educație financiară, menit să ofere elevilor informații esențiale despre siguranța tranzacțiilor bancare și utilizarea corectă a serviciilor financiare. Prin astfel de inițiative, școala și partenerii săi contribuie la formarea unor tineri responsabili și bine pregătiți pentru realitățile economice ale prezentului.

 

 

Pin It