Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 16 iulie 2026 17:58

Salariile plătite la Spitalul Municipal (IV)

Faptul că s-a obţinut mărirea salariilor de la data de 1 octombrie cu 25%, nu linişteşte apele din sistemul public de sănătate. Sunt destui medicii care sunt nemulţumiţi total de manevrele făcute de guvernanţi pentru legalizarea şpăgii, sub pretextul respectării drepturilor pacienţilor de a-şi alege doctorii care să-i trateze. Discipolii lui Hypocrate, care s-au declarat fără echivoc contra, consideră că astfel sunt umiliţi şi ei şi pacienţii. Cei mai mulţi dintre cei care lucrează în sistem vor acum asigurări din partea guvernanţilor că li se vor dubla salariile. Totodată, s-au iscat nemulţumiri în rândul celorlalte categorii de angajaţi, cum ar fi cei din educaţie, din rândul funcţionarilor publici (de unde au fost excluşi medicii, ca să li se reducă riscul unor pedepse drastice, în cazul în care ar fi prinşi cu "pliculeţele" în halate), dar şi a celor din cadrul forţelor de ordine de la MAI. 

Salariile de la Compartimentul Neonatologie

Reluăm astăzi serialul nostru, bazat pe documentele prezentate în Consiliul Local Curtea de Argeş în şedinţa din luna martie, când s-a aprobat Organigrama şi Statul de funcţii de la Spitalul Municipal. La Neonatologie, căsuţa personalului sanitar superior era prevăzut cu două posturi de medic primar, ambii cu clasa de salarizare 72, gradaţia 5 şi salarii egale, de câte 2.843 lei lunar. Surpriza venea din lipsa numelor, căci în dreptul primei căsuţe era notaţia "vacant-rezervat", iar la a doua, simplu - "vacant". Tradus în românească neaoşă, nu aveam medici specialişti aici! 

Personalul sanitar mediu de tură, care deservea cele 10 paturi, era alcătuit din 10 asistenţi, din care primii 6 cu clasa 52, gradaţia 5, 2 cu cls. 51, gr. 4 şi alţi 2 cu cls. 50, gr. 3, după cum urmează: Elena Popescu, Dumitra Silvia Pătroi, Elena Ionescu, Vasilica Mateescu, Elena Ţintatu, Alexandra Olariu (toate cu salarii de câte 1.656 lei), Elena Nadia Balotescu şi Mihaela Iuliana Toma (salarii de câte 1.603 lei), Elena Camelia Ştefan şi Maria Daniela Pădureanu (câte 1.549 lei). 

Personalul sanitar auxiliar era alcătuit din 5 infirmiere şi 3 îngrijitoare de curăţenie, care încasau fiecare câte 975 lei, şi anume: Filofteia Tufeanu, Maria Bucur, Daniela Milea, Claudia Elena Văcaru şi Nicoleta Cristina Baciu - respectiv Delia Maria Milcă, Ionela Oprea şi Elena Paraschivescu.

- Va urma -

Pin It