Două echipe ale CNVV s-au calificat la etapa națională First LEGO League Challenge: Premiul INNOVATION PROJECT AWARD pentru VV Robots LEGO

Cu o astfel de veste, așteptarea celui de-al IV-lea modul al anului școlar devine și mai palpitantă, mai ales că acesta se anunță a fi cel mai bogat în evenimente competiționale. Ziua de 23 februarie a marcat finalul vacanței și, totodată, desfășurarea unuia dintre cele mai așteptate concursuri din domeniul roboticii: etapa regională a First LEGO League Challenge, dedicată juniorilor. Competiția a adus două vești extraordinare pentru Colegiul Național „Vlaicu Vodă” (CNVV): ambele echipe ale VV Robots Junior – atât cea de gimnaziu, cât și cea de liceu – s-au calificat la etapa națională, iar echipa VV Robots LEGO a fost distinsă cu premiul INNOVATION PROJECT AWARD, o recunoaștere a muncii, creativității și ingeniozității de care au dat dovadă.
Deși mai mici decât colegii lor din echipa mare a VV Robots, juniorii au demonstrat aceeași determinare, inteligență și spirit practic, calități esențiale pentru succes în domeniul roboticii. Sub îndrumarea mentorului lor, profesorul Dragoș Drăgușin, tinerii roboței au reușit să impresioneze juriul competiției și să își asigure un loc în etapa națională.
Felicitări, așadar, tuturor membrilor echipei pentru această reușită remarcabilă:
• Clasa a V-a: Antonia Bălan
• Clasa a VII-a: Alex Anghelescu, Marius Anghelescu, Mihai Bica, Roberto Bobîrlă, Alexia Boroghină, David Buliga, Irina Topîrcean
• Clasa a VIII-a: George Herișanu, Darius Iordache
• Clasa a IX-a B: Matei Topîrcean
• Clasa a IX-a C: Antonia Drăguț, Davide Filip
• Clasa a X-a A: Alex Ivașcu, Izabela Ștefănescu
• Clasa a X-a B: Dan Bucuroiu, Bogdan Spiridon
• Clasa a XI-a A: Teodora Mazilescu
• Clasa a XI-a C: Sofia Cîrjan, Luca Pîrvu
Succesul echipei nu ar fi fost posibil fără sprijinul acordat de actualii și foștii membri ai VV Robots, coordonați de mentorul lor, profesorul Ion Ungureanu, care au fost alături de colegii mai mici pe tot parcursul competiției, împărtășindu-le din experiența și entuziasmul lor.
Succes tuturor pe mai departe!
