Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 26 iunie 2026 07:40

Prevenție și educație pentru siguranță în școli: activități comune la Liceul Tehnologic „Regele Mihai I”

La Liceul Tehnologic „Regele Mihai I” din Curtea de Argeș (director, prof. Elena Derviș) s-a desfășurat joi, 27 martie, o activitate complexă de informare și prevenție, derulată în cadrul proiectului educațional „Alternative la violență – TU ALEGI”, cu sprijinul CJRAE Argeș, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș și Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.

Proiectul a abordat teme de actualitate precum prevenirea actelor de bullying și a consumului de substanțe interzise, siguranța școlară, prevenirea și combaterea violenței în mediul școlar și a delicvenței juvenile.

Elevii au participat și la cursuri de prim-ajutor susținute de voluntari în cadrul programului „Salvatori din pasiune”, derulat în parteneriat cu Serviciul de pregătire pentru intervenție și reziliența comunităților.

Prin implicarea activă a instituțiilor partenere, proiectul și-a propus să contribuie la creșterea gradului de conștientizare a riscurilor și să dezvolte comportamente responsabile în rândul elevilor.

Pin It