Elevii au revenit la școală... pentru 3 zile

Elevii au revenit la cursuri, însă vor avea doar trei zile de școală: luni, marți și miercuri. De joi, 1 mai, începe minivacanța. Vor fi alte două zile libere plus cele din weekend, adică 1-4 mai. Modulul al patrulea de cursuri și ultimul din acest an școlar va continua din 5 mai până în 20 iunie. Din acest an școlar, elevii primesc o notă de purtare aferentă fiecărui modul de cursuri.
Noul an școlar 2025-2026 începe pe 8 septembrie și va fi împărțit tot în cinci module de învățare, alternând cu cinci vacanțe.
Programul naţional „Şcoala altfel” şi Programul „Săptămâna verde” se desfăşoară până în 30 mai 2025, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare. Planificarea este la decizia unităţii de învăţământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.
Zile libere 2025: minivacanța de Rusalii
Rusaliile se sărbătoresc în acest an în 8 iunie. Vor fi trei zile libere, de sâmbătă, 7 iunie până luni, 9 iunie inclusiv (a doua zi de Rusalii). Următoarea minivacanță va fi de Sfânta Maria (trei zile), 15-17 august.
Calendar an școlar în 2025
Cursuri: de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025;
Vacanța de vară: de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.
Zile libere până la finalul anului 2025
1 mai – Ziua Muncii (joi);
1 iunie – Ziua Copilului (duminică);
8 iunie – Prima zi de Rusalii (duminică);
9 iunie – A doua zi de Rusalii (luni);
15 august – Adormirea Maicii Domnului (vineri);
30 noiembrie – Sfântul Andrei (duminică);
1 decembrie – Ziua Națională a României (luni);
25 decembrie – Prima zi de Crăciun (joi);
26 decembrie – A doua zi de Crăciun (vineri).
