Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 26 iunie 2026 02:00

Autostrada Sibiu – Pitești: lucrările avansează în zona Boița - VIDEO

Lucrările pe Autostrada Sibiu – Pitești, una dintre cele mai așteptate investiții de infrastructură din România, continuă într-un ritm susținut, în special pe lotul 2, între localitățile Boița și Cornetu. Imagini recente surprinse cu drona și publicate de utilizatorul Sergiu Pnt pe 3 mai 2025 arată stadiul avansat al lucrărilor în zona Boița, unde se construiește un viaduct impunător, cu o lungime de 700 de metri.

Acest viaduct, asemănător celui deja ridicat la Tălmăcel (650 de metri lungime și 30 de metri înălțime), este una dintre cele mai spectaculoase structuri de pe traseul autostrăzii și ilustrează complexitatea tehnică a proiectului. Zona în care se lucrează este una cu teren dificil, ceea ce impune lucrări ample de pregătire și consolidare.

De altfel, chiar în ultimele zile ale lunii aprilie, traficul de pe Valea Oltului a fost restricționat temporar, pe 28 și 29 aprilie, pentru lucrări de toaletare a versanților. Aceste intervenții au presupus dislocarea rocilor, pietrelor și stâncilor din proximitatea drumului național, pentru a permite în siguranță desfășurarea șantierului.

Lotul 2 Boița – Cornetu are o lungime de 31,33 kilometri și este realizat de asocierea turcă Mapa Insaat Ve Ticaret AS – Cengiz Insaat Sanayi Ve Ticaret AS. Este cel mai dificil lot al autostrăzii, întrucât include nu mai puțin de 7 tuneluri, printre care și cel mai lung din România, la Câineni, în lungime de 1,5 kilometri, dar și 49 de viaducte, inclusiv cel din zona Boița.

Costul total al lotului se ridică la 8,7 miliarde de lei, din care 2,93 miliarde vor fi finanțate prin fonduri europene, prin Programul Transport 2021–2027. Contractul prevede o durată totală de 68 de luni, din care 18 luni pentru proiectare și 50 de luni pentru execuția propriu-zisă a lucrărilor. Termenul contractual actual de finalizare a lucrărilor este anul 2029, însă autoritățile menționează ca termen de deschidere anul 2028, dacă lucrările se mențin în grafic.

Secțiunea Boița – Cornetu este considerată coloana vertebrală a legăturii între Transilvania și Muntenia și una dintre cele mai dificile porțiuni ale întregii autostrăzi Sibiu – Pitești, care va avea în total 122 de kilometri.

În timp ce șantierul din zona Boița continuă, românii pot urmări evoluția lucrărilor și din imagini aeriene spectaculoase, care demonstrează dimensiunea monumentală a proiectului și provocările tehnice asumate de constructori:

 

Pin It