Jumătate de secol de la începutul drumului: revederea primei promoții a Liceului „Regele Mihai I”
Written by Cristina MINCU on .
Joi, 8 mai 2025, la ora 11.00, în sala CDI a Liceului Tehnologic „Regele Mihai I” din Curtea de Argeș, a avut loc un moment de mare încărcătură emoțională: întâlnirea celor care, în urmă cu exact 50 de ani, formau prima promoție de absolvenți a liceului. Evenimentul a fost organizat cu minuție, afecțiune și o luciditate afectivă rară de prof. dr. ing. Andrei Grigorescu, sufletul revederii, absolvent al promoției 1975, fost director al liceului și om de catedră care a însumat 41 de ani de activitate neîntreruptă – toți petrecuți în această unitate de învățământ. Întrucât, pentru domnia sa, școala a rămas un spațiu viu, în care biografia personală se confundă, firesc, cu istoria colectivă, evenimentul în sine s-a constituit ca un arc peste timp, o întoarcere simbolică „acasă”, la sursa formării și devenirii.
La eveniment au fost prezenți numeroși foști elevi din clasele V A și V B, profesori care le-au marcat destinul, actuali dascăli ai instituției, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, ai administrației locale și ai presei. Dincolo de discursuri și prezentări, s-a simțit o undă profundă de recunoștință – pentru profesori, pentru colegi, pentru anii adolescenței care „ne-au făcut mai buni, trăind mai bine propriile vieți”, cum nota unul dintre participanți în broșura aniversară.
Directoarea actuală, prof. Elena Derviș, a rostit un discurs plin de substanță și emoție: „Faptul că sunteți aici arată că v-ați întors cu drag acolo unde cinci ani de zile ați fost alături de oameni de calitate. Și activitatea de astăzi este o lecție a demnității, a onoarei, a respectului – iar școala se îmbogățește cu oameni ca dvs. Îl felicit pe dl. Grigorescu – profesor, director, elev al acestui liceu – pentru organizare. Mereu este nevoie de cineva ca domnia sa, care să coaguleze energii și oameni. Așa se fac lucrurile frumoase! Școala este un loc binecuvântat datorită oamenilor care dau viață și sens acestei instituții. Dumneavoastră, după 50 de ani, aveți două experiențe, două trăiri importante: aceea de elev și, acum, de foști absolvenți care retrăiesc, într-o anumită măsură, emoțiile liceanului și regândesc, cu maturitatea aferentă vârstei, viața școlii de acum 50 de ani. Vă aștept și peste 50 de ani tot aici, la fel de frumoși, la fel de exuberanți, pentru a împărtăși împreună tot ceea ce am trăit ca oameni ai școlii!”.
Programul a cuprins momente de prezentare a absolvenților, vizionarea filmului documentar realizat de prof. Andrei Grigorescu – „Arc peste timp”, intervenții din partea invitaților și o vizită emoționantă prin sălile de clasă, ateliere și curtea școlii. În sala de sport s-au reaprins amintiri, iar în colțurile curții s-au regăsit chipuri care, în ciuda trecerii anilor, păstrau acel licăr neschimbat al adolescenței.
O secțiune specială a fost dedicată evocării urmelor materiale lăsate de promoția 1975: masa octogonală din lemn masiv, vitrina cu lucrări realizate în cadrul atelierelor de instruire practică, brazii plantați la începutul liceului și îngrijiți până la absolvire - o dovadă concretă că școala a fost și un loc al creației, nu doar al învățării.
În cadrul întâlnirii, prof. Andrei Grigorescu a rostit un scurt discurs, cu simplitatea și gravitatea celui care știe că timpul este, în fond, măsura omului:
„Dragi colegi, dragi dascăli, revenim astăzi, după 50 de ani, nu doar cu ani în plus, ci și cu destine, cu amintiri, cu emoția întâlnirii. Cei mai mulți dintre noi și-au crescut copiii, și-au construit vieți, cariere. Dar toate au pornit de aici, de pe băncile acestui liceu. Ne-am format sub ochii unor profesori exigenți, dar dăruiți. Am învățat meserie, dar mai ales viață. Îmi doresc ca această zi să fie nu doar un moment de bilanț, ci o punte către viitor. Vă mulțumesc că ați răspuns chemării. Sunt mândru că am fost parte din această poveste care merge mai departe!”
Clasa V B: Cozlov Petre, Grigorescu Andrei, Ilinca Ion, Iosub Doru, Moise Dragoș, Onu Marinela, Popescu Niculina, Porceanu Constantin, Preda Vasile (actualul primar al comunei Valea Danului), Ruiu Maria, Sandu Gheorghe, Sima Ioan, Surdu (Cioboată) Elena, Sora Nicolae, Ureche (Enescu) Angela, Voicu Florică, Iliescu Manole.
Desigur, nu toți au putut fi prezenți. Pentru unii, distanța a fost prea mare. Pentru alții, timpul – prea scurt. Iar pentru câțiva, destinul s-a încheiat tăcut, dar evocarea lor a rămas vie în gândul celor de față, care au ținut un moment de reculegere în amintirea lor.
Pe parcursul evenimentului, au fost prezenți trei dascăli conduși, de-a lungul anilor, de aceeași misiune a formării – printre care prof. ing. Apostol Zamfira, prof. ing. Tănase Dumitru și prof. Nicolae Ionescu.
Așadar, programul a inclus momente de evocare, împletite în prezentarea absolvenților, cu emoția reîntâlnirii și lacrimi discrete, dar sincere. Prof. Simona Butuc a prezentat realizările recente ale liceului, adăugând o notă de continuitate între trecutul fondator și prezentul activ.
Festivitatea s-a bucurat și de participarea inspectorului general adjunct al ISJ Argeș, prof. Cătălina Dumitrașcu, care a transmis, la rândul său, un mesaj de apreciere pentru această inițiativă exemplară, subliniind valoarea educativă și umană a unor asemenea evenimente, ce reînnodă generațiile în jurul ideii de școală ca loc al devenirii.
Atmosfera generală a fost resimțită ca o capsulă a timpului. Fiecare nume rostit a însemnat o filă de catalog deschisă simbolic. Aici, în locul unde au învățat să viseze cu ochii deschiși, s-au reîntors, după o jumătate de veac, foștii elevi ai primei promoții de liceu – absolvenții anului 1975. Astfel, s-a produs o materializare a legăturilor invizibile care unesc oameni prin memorie, respect și recunoștință.
A fost o zi în care durerea despărțirii n-a mai contat în fața bucuriei reîntâlnirii, o lecție despre ce rămâne când tot ce a fost devine amintire: sufletul. Putem spune că evenimentul a reprezentat, în esență, o lecție de timp, o dovadă vie că școala nu formează doar profesioniști, ci destine, că rădăcinile rămân adânci și vii. Și că, oricât de departe am merge, un clopoțel va suna întotdeauna în noi, chemându-ne acasă...
