Vlăduț Oprică – locul II și premiul „Best Technique” la Ashihara Karate Romanian Open

Vlăduț Oprică, luptător MMA originar din comuna Corbeni, județul Argeș, a demonstrat din nou că perseverența, spiritul de luptă și munca bine făcută duc la rezultate remarcabile. În weekendul recent încheiat, sportivul a participat la puternica competiție Ashihara Karate Romanian Open, unde, într-o categorie cu adversari redutabili, a reușit să urce pe locul II al podiumului și să primească premiul „Best Technique”, acordat pentru tehnică remarcabilă în luptă.
„Mulțumesc tuturor celor care m-au sprijinit – familia, antrenorii, colegii de pregătire și întreaga echipă de la Acs Oprica Fight Academy. E o bucurie reală să faci parte dintr-un club atât de unit și puternic”, a transmis sportivul, cu recunoștință și modestie.
În decembrie 2024, Vlăduț Oprică a fost distins, într-un cadru de prestigiu – la Palatul Parlamentului –, cu titlul de „Sportivul anului”, în semn de recunoaștere pentru parcursul său constant și performanțele obținute.
Deținător de centură neagră, Vlăduț rămâne un exemplu pentru tinerii sportivi din Argeș, într-un domeniu în care disciplina, echilibrul interior și forța fizică se conjugă pentru a construi caractere puternice.
