Premiu național pentru Antonia Dinică la Certamen Ovidianum Ponticum

În buna tradiție a performanței la Limba latină, Colegiul Național „Vlaicu Vodă” adaugă un nou rezultat de excepție în palmaresul său: Antonia Dinică, elevă în clasa a XI-a G, a obținut mențiune la prestigiosul concurs național „Certamen Ovidianum Ponticum”, desfășurat la Constanța.
Competiția, organizată anual încă din 1993, reunește elevi pasionați de limba și literatura latină, care se apropie, cu ochiul fin al cititorului cultivat, de opera poetului exilat la Pontul Euxin – Publius Ovidius Naso. Sub îndrumarea profesoarei Carmina Bănică, Antonia a dovedit atât stăpânirea riguroasă a limbii latine, cât și o înțelegere profundă a mesajului ovidian, reușind să se remarce printre cei mai buni tineri latiniști din țară.
Spiritul creației sulmoneze continuă, iată, să inspire pasiune, rigoare și sensibilitate, într-un cadru care cultivă valori durabile și reafirmă legătura noastră identitară cu moștenirea culturală clasică a Europei.
Felicitări echipei și tuturor celor care mențin vie flacăra studiului limbii latine într-un timp care are nevoie, mai mult ca oricând, de repere adevărate!
