Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 25 iunie 2026 22:44

Măsuri dure discutate la Guvern: reduceri de sporuri și concedieri la stat

Președintele Nicușor Dan va discuta din nou astăzi cu partidele, însă de această dată, vor avea loc și negocieri-maraton privitoare la măsuri pentru reducerea deficitului bugetar. Printre scenariile aflate pe masă se numără concedieri la stat, dar și eliminarea anumitor facilități pentru bugetari.


Sunt negocieri și analize și cu privire la indemnizația de hrană în valoare de 370 de lei pe care o primesc bugetarii. Aceasta ar putea fi acordată doar bugetarilor care au salarii de maximum 6.000 de lei, și nu 8.000 de lei, ca până acum.


În ceea ce privește sporul de antenă, acesta ar putea fi limitat la 500 lei sau eliminat complet. De asemenea, va fi luată în calcul și eliminarea sporului de doctorat, care în prezent este de 50% din salariul minim brut pe țară, dacă angajații activează în domeniul respectiv și aduc o contribuție importantă companiei.


Totodată, au fost făcute calcule legate de voucherele de vacanță. Deși valoarea lor a fost înjumătățită de la 1 ianuarie, acum se discută despre eliminarea lor. Mai mult, se analizează eliminarea celui de-al 13-lea salariu la companiile de stat.

Pin It