Rezultate Bacalaureat 2025: notele și mediile candidaților vor fi afișate mâine, 20 iunie
Rezultatele vor fi publicate anonimizat, cu codul candidatului. În listele publicate, pe lângă codul candidatului, vor fi prezentate unitatea de învățământ de proveniență (liceul), județul, promoția, forma de învățământ absolvită, specializare, notele pe fiecare probă scrisă, media sau mențiunile „reușit/respins/neprezentat la examen”, după caz.
Absolvenții pot cere să vadă lucrările corectate, înainte să depună contestații. Cererile de vizualizare a lucrărilor se pot depune vineri, 20 iunie, între orele 14.00 și 17.00. Apoi, în 20 iunie, între orele 17:00 și 18:00, se vizualizează lucrările și, dacă este cazul, se depun contestații.
Candidații pot depune contestația letric, la centrul de examen sau prin email la adresa comunicată de centrul de examen. Luni, 23 iunie și marți, 24 iunie continuă vizualizarea lucrărilor și contestațiile, în intervalul orar 09.00 – 17.00.
Condiții de promovare a examenului
Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții (cumulat):
- susținerea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale
- susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea
- obținerea cel puțin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obținute la probele scrise).

