Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 25 iunie 2026 21:29

Un titlu de onoare pentru un om de onoare: colonelul (rtr.) Laurențiu Domnișoru, președinte de onoare al Filialei Județene Argeș „Posada”

 

La 31 mai 2025, Biroul Permanent Central al Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere „Alexandru Ioan Cuza” a acordat colonelului (rtr.) Laurențiu-Alexandru Domnișoru titlul de Președinte de Onoare al Filialei Județene Argeș „Posada” – un gest simbolic și profund meritat, menit să încununeze o activitate îndelungată, desfășurată cu profesionalism, demnitate și devotament față de valorile militare.

Documentul oficial, semnat la București de generalul maior (rtr.) Marian-Virgili Buciuman, este o recunoaștere a rolului esențial pe care domnul colonel Domnișoru l-a avut în consolidarea Filialei Argeșene, în promovarea spiritului camaraderesc și în păstrarea vie a memoriei și onoarei corpului militar.

Cei care l-au cunoscut sau au colaborat cu domnia sa știu că nu este vorba doar despre grade, funcții ori merite administrative, ci despre un anumit mod de a fi: lucid, implicat, mereu atent la detalii, dar și la oameni. Om de inițiativă, dar și de echilibru, altruist, cu un discurs clar și principii ferme, colonelul (rtr.) Domnișoru s-a remarcat ca o voce de referință în rândul camarazilor de armă, atât în activitatea organizatorică, cât și în cea civică.

În urmă cu doar câteva săptămâni, în cadrul Adunării Generale anuale a Filialei „Posada”, prezența sa a fost apreciată de întreaga asistență. Acum, prin această numire onorifică, se încheagă firesc o formă de prețuire publică, care spune simplu, dar cu greutate: Patrie, Onoare, Demnitate – deviza sub care domnia sa a acționat și pe care a făcut-o recognoscibilă în tot ceea ce a întreprins.

 

Pin It