Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 25 iunie 2026 21:30

Astăzi a început Evaluarea Națională

Elevii de clasa a VIII-a au intrat în centrele de examen, iar prima probă este cea la Limba și Literatura Română. Elevii au putut intra în săli până cel târziu la ora 08.30. Probele au început la ora 09.00, după distribuirea subiectelor. Vor avea la dispoziție 120 de minute (două ore) pentru a rezolva cerințele primite pe broșură.


Primele rezultate vor fi comunicate în 3 iulie, iar repartizarea computerizată pentru admiterea la liceu va fi în 23 iulie. Rezultatele la examen contează în proporție de 100% pentru admitere.
După susținerea probelor, elevii vor putea să depună contestații. În acest an, aceștia își vor putea vedea lucrările, la cerere, înainte de contestații. Lucrările vor fi corectate digitalizat, pe platforma dedicată evaluării.


Calendar


23 iunie 2025 - Limba şi literatura română – probă scrisă;
25 iunie 2025 - Matematică – probă scrisă;
27 iunie 2025 - Limba şi literatura maternă – probă scrisă;
3 iulie 2025 - Afişarea rezultatelor inițiale (până la ora 12.00), vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (în intervalul orar 14.00 -18.00);
4-5 iulie 2025 - Vizualizarea lucrărilor și depunerea contestaţiilor;
6-9 iulie 2025 - Soluţionarea contestaţiilor;
10 iulie 2025 - Afişarea rezultatelor finale după soluţionarea contestaţiilor.


Reguli la examen


Elevii nu au voie să aibă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi alte asemenea obiecte. De asemenea nu pot avea în săli: manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, formulare, memoratoare, notiţe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidaţi etc. care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, telefoane mobile, căşti audio, dispozitive tip IoT, precum şi orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare/care permite conectarea la internet/la reţele de socializare, care ar putea fi utilizate în rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare cu alţi candidaţi/asistenţi din unitatea/unităţile de învăţământ/centrul/centrele de examen sau cu exteriorul


Sălile de examen sunt monitorizate audio-video. Comisiile de examen verifică, prin sondaj, înregistrările audio-video din sălile de examen, după încheierea probei scrise.
Dacă se constată existenţa unor nereguli, fraude sau tentative de fraudă, respectiv nerespectarea reglementărilor în vigoare de către candidaţi, comisia de examen ia măsurile care se impun, care pot merge până la acordarea notei 1 (unu) pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Pin It