Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 25 iunie 2026 20:12

Norma didactică va crește cu două ore

De asemenea, premierul Ilie Bolojan a făcut o serie de precizări legate de bursele de merit.


„Vom propune creșterea normei didactice cu două ore, față de ceea ce avem astăzi în învățământul preuniversitar și universitar. Asta înseamnă că din cele 40 de ore pe săptămână pe care un cadru didactic trebuie să le petreacă la școală sau pentru școală, în loc de 16 ore la clasă va preda 18 ore, în loc de 18 ore va preda 20 de ore. Aceasta nu afectează drepturile salariale din Educație. Se va reașeza numărul de ore predate. Va fi un efect financiar”, a spus Bolojan.


Va exista și un impact asupra predării la plata cu ora, care cumulează acum 30.000 de norme didactice. Bolojan spune că se va ajunge la jumătate.


„Știu că nu este o chestiune populară, dar trebuie să fim din nou corecți. În ultimii ani a fost o creștere care nu poate fi suportată, a burselor pentru elevi. Acum trei ani aveam 188 de milioane de lei și anul trecut am ajuns la 4,7 miliarde lei, este o creștere de zeci de ori. Am ajuns ca printr-o aplicare neconformă să avem clase întregi cu burse de merit, dar care la Bacalaureat iau note de 5 sau 7 sau nu iau examenul. Nu mai știm ce înseamnă meritul. Vom rămâne cu cele două burse: bursele de merit, acordate în număr limitat, iar cele sociale vor fi acordate pentru sprijinirea copiilor din familiile defavorizate”, a adăugat Bolojan.

Pin It