Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 25 iunie 2026 18:12

Peste 1.000 de candidați au susținut proba scrisă la concursul național pentru ocuparea posturilor didactice vacante din Argeș

 

Marți, 15 iulie 2025, a avut loc proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice și catedrelor vacante sau rezervate în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025. La nivelul județului Argeș, concursul s-a desfășurat în trei centre de examen, toate organizate în municipiul Pitești:

  • Școala Gimnazială „Matei Basarab” – Centrul de concurs nr. 1;

  • Colegiul Tehnic „Armand Călinescu” – Centrul de concurs nr. 2;

  • Liceul cu Program Sportiv „Viitorul” – Centrul de concurs nr. 3.

Potrivit datelor oficiale, în Argeș s-au înscris 1.092 de candidați, repartizați la 45 de discipline de concurs. În ziua probei, s-au înregistrat 154 de absenți, iar 86 de candidați s-au retras din concurs. Important de precizat: nu au fost cazuri de eliminare.

Rezultatele inițiale (înainte de contestații) vor fi afișate în data de 22 iulie 2025, iar eventualele contestații vor putea fi depuse la Inspectoratul Școlar Județean Argeș în perioada 22–23 iulie 2025.

Rezultatele finale ale concursului vor fi afișate pe 30 iulie 2025.

 

Pin It