Primăriile vor controla funcționarea sălilor de jocuri de noroc pe teritoriul localităților

Măsurile ar urma să fie incluse într-un pachet legislativ privind descentralizarea, a anunțat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.
„Primarii nu au niciun instrument legal pentru a opri funcționarea sălilor de jocuri de noroc, chiar dacă aceștia cunosc efectele sociale negative. În proiectul de lege la care lucrăm, autorizația de funcționare va fi dată de autoritățile locale”, a declarat Cseke.
Cseke Attila a transmis că Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc va continua să acorde licența de operator, însă decizia privind funcționarea sălilor va reveni primăriilor.
„Dacă vii pe teritoriul unei localități, autoritatea locală trebuie să decidă. Primarul va putea să stabilească dacă acceptă sau nu aceste activități și în ce zone se desfășoară, inclusiv să impună taxe speciale”, a mai explicat Cseke.
Ministrul Dezvoltării a subliniat că măsura va permite primăriilor să excludă astfel de activități din proximitatea școlilor și din zonele sensibile.
Ce se va întâmpla cu sălile de joc deja funcționale
O perioadă de tranziție va fi prevăzută pentru sălile de joc deja funcționale, iar autoritățile locale vor avea puterea să decidă continuarea activității acestora.
„Oamenii vor ști clar cine este responsabil: primarul. Dacă vor fi păcănele în localitate, înseamnă că edilul a fost de acord cu asta”, a declarat Cseke Attila.
