Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 25 iunie 2026 16:26

Acțiunea „Sănătatea argeșenilor pe primul loc” continuă - O nouă ordonanță de suspendare a activității pentru o brutărie din sudul județului

Dr. Sorin Sorescu, directorul executiv al DSVSA Argeș, continuă să realizeze supracontroale la unitățile de profil alimentar din județul Argeș, demers ce face parte din cadrul acțiunii „Sănătatea argeșenilor pe primul loc”. Aceste verificări se fac în toate zonele județului Argeș pentru a se realiza o radiografie cât mai amplă a unităților de profil.


Săptămâna aceasta au fost verificate unitățile din sudul județului, iar, la fel cum s-a întâmplat și în celelalte zone, și aici au fost unități care au primit felicitări, dar și unități ce au fost sancționate, una dintre acestea primind chiar Ordonanță de suspendare a activității până la remedierea deficiențelor.


Mai exact, unitatea căreia i-a fost suspendată activitatea este o brutărie unde s-au constatat numeroase deficiențe legate de igienă pentru care toleranța este zero. S-a constatat o igienă necorespunzătoare atât a spațiilor de lucru, cât și a echipamentelor și utilajelor, după cum se poate observa și în imagini.


„Încă o dată atrag atenția agențiilor economici din sistemul alimentar că voi continua această acțiune. Fac apel la responsabilitate și seriozitate. Am recurs la această metodă, de a face publice astfel de cazuri, pentru a înțelege și cei care poate mai sunt în situații asemănătoare și să remedieze de urgență eventualele deficiențe”, a declarat directorul executiv al DSVSA Argeș, Dr. Sorin Sorescu.

Pin It