Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 25 iunie 2026 10:52

Burse sociale 2025–2026: Cine are dreptul și cum se pot obține

Elevii din învățământul primar, gimnazial, liceal și profesional pot primi, în anul școlar 2025–2026, burse sociale în valoare minimă de 300 de lei/lună. Cererile și dosarele se depun la secretariatele școlilor până la 2 octombrie 2025.


Școlile trimit listele cu beneficiari la inspectorate până la 20 octombrie, iar plata burselor pentru septembrie și octombrie se face pe 20 noiembrie.


Cine poate primi bursă socială


Pot beneficia de bursă elevii înscriși la cursuri cu frecvență de zi, inclusiv cei școlarizați la domiciliu sau în „Școala din spital”, dacă se încadrează în cel puțin una dintre următoarele situații: Venit mediu net pe membru de familie sub 50% din salariul minim net.; Elevi orfani, în plasament sau cu protecție specială; Elevi cu dizabilități sau boli cronice/oncologice; Elevi proveniți din familii care beneficiază de venit minim de incluziune; Elevi care revin la școală după școlarizare în spital.


Condiții suplimentare


Elevul trebuie să fi fost promovat la toate disciplinele și să aibă media 10 la purtare sau calificativul „foarte bine”; Bursele se acordă și în vacanțe, cu excepțiile menționate mai jos:
-Nu primesc bursă pe timpul vacanței de vară:
-Nu primesc bursă elevii care nu au promovat anul, cei corigenți la mai mult de o disciplină și cu peste 20 de absențe nemotivate;
-Absolvenții de gimnaziu care nu au fost admiși la liceu/profesional;
-Elevii care repetă anul (cu excepția cazurilor medicale).
Elevii din ani terminali beneficiază de bursă până la comunicarea rezultatelor finale ale examenelor (Bacalaureat, certificare profesională).


Ce documente trebuie depuse


Dosarul pentru bursă socială trebuie depus în primele 25 de zile de la începerea anului școlar și trebuie să conțină: Cererea părintelui/reprezentantului legal/elevului major; Declarație pe propria răspundere privind veniturile familiei (ultimele 12 luni); Acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal; Acte doveditoare privind componența familiei (certificatul de naștere, buletine, acte de stare civilă, sentințe, anchete sociale etc.); Documente medicale, după caz (certificat de handicap sau certificat medical A5).


Verificarea și retragerea burselor


Verificarea dosarelor se face de către persoane desemnate de conducerea școlii. Dacă există suspiciuni, se solicită o anchetă socială prin autoritățile locale. Directorul poate retrage bursa dacă se constată neîndeplinirea criteriilor.


Alte tipuri de burse pentru elevi în 2025–2026


Conform Hotărârii de Guvern nr. 732/2025: Bursa de merit – 450 lei/lună; Bursa socială – 300 lei/lună; Bursa tehnologică – 300 lei/lună; Bursa pentru reintegrarea mamelor minore (cu regim special).
Elevii din școli particulare/confesionale pot primi burse sociale sau tehnologice dacă sunt școlarizați fără taxe și respectă condițiile metodologiei.

Pin It